George Ganea (26 de ani) este activ în mediul on-line. Pe contul său de Instagram, tânărul are aproape 10.000 de urmăritori. Una dintre cele mai apreciate postări este o fotografie în care apare alături de Ionel Ganea și de fratele său de 2 ani. Fotografia, alb-negru, este însoțită de un comentariu sfâșietor.
,,De când ai venit pe lume, tatăl nostru și mama ta Monica au fost cei mai fericiți. Din prima zi, de când te-ai născut, au fost non-stop cu tine, au avut grijă de tine și ți-au oferit tot ce au avut ei mai bun.
Ai plecat prea repede dintre noi, dar ne-ai adus familia mai aproape ca niciodată, te vom iubi pentru totdeauna. Dumnezeu să aibă grijă de tine, suflet pur. Nu o să te uităm niciodată.
Și pentru lumea care îi judecă sau i-a judecat, e de ajuns că trebuie să trăiască toată viața cu suferința asta. Așa că, vă rog, nu-i mai judecați pentru că doar Dumnezeu poate face asta”, a scris George Ganea, pe Instagram.
Internauții i-au urat multă putere să treacă peste această tragedie.