Militarii francezi de la baza NATO de la Cincu fac o acțiune pentru copiii din comună. Primăria le-a pus la dispoziție terenul de sport de la școală


Militarii francezi de la baza NATO de la Cincu desfășoară vineri, 1 august 2025, o activitate pentru copiii din comuna Cincu. Începând cu orele dimineții, aceștia vor fi prezenți pe terenul de fotbal al școlii gimnaziale din comună.

,,Militarii ne-au anunțat că vor face o prezentare de tehnică militară, urmată de organizarea unui concurs de abilități fizice care presupune parcurgerea unui traseu cu specific militar, între orele 10.00 și 12.00. Au mai făcut o acțiune similară în luna iulie la noi în comună, copiii s-au bucurat foarte mult să se urce în blindatele de armată, apoi au încercat să descifreze un labirint pe care l-au organizat ei. Din păcate, data trecută a plouat. Sperăm să nu avem parte de aceeași vreme și astăzi”, a declarat primarul comunei Cincu, Gheorghe Mirca.

 

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.