Modificări importante la Salco! Taxa de salubritate devine tarif, iar curățenia Făgărașului va fi împărțită în două


PUBLICITATE

PUBLICITATE

Modificări importante la Salco din acest an. Făgărășenii trebuie să știe că, începând din luna ianuarie, se modifică forma de încasare pentru serviciile de salubrizare, atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții economici. Astfel, taxa de salubritate devine tarif și se va achita direct către operatorul SALCO SERV SA.

,,Încercăm să eficientizăm cât putem de mult acea prestare de serviciu pe care o face societatea către populație și către primărie. Este cea mai bună soluție, ca societatea să încaseze și să aibă banii cash. E cea mai bună soluție, după perioada în care noi i-am ajutat, am colectat acea taxă și le-am virat-o în urma unor prestări către populație. Vom preda toată logistica, numărul cetățenilor, iar Salco va avea evidența și va acest serviciu. Populația va plăti operatorului ridicarea deșeurilor municipale. Iar operatorul va trebui să urmărească ca fiecare dintre cei înregistrați să plătească la timp. Nu există riscul de a nu plăti, dar există riscul ca, atunci când există un contract, acel beneficiar să fie executat pe cale legală, dacă va fi cazul”, spunea, într-un interviu pentru cititorii ziarului Salut Făgăraș, primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

În cel mai scurt timp, Salco Serv SA va pune la dispoziția publicului informații detaliate despre noua modalitate de plată a tarifului de salubritate. Cei interesați pot contacta direct operatorul de salubritate aici Salco Serv SA, Făgăraș, str. Negoiu, nr. 147, tel. 0769.070.348, 0268.213.255, email: secretariatsalcoserv@gmail.com, contractesalcoserv@gmail.com.

De asemenea, curățenia orașului va fi împărțită în perioada următoare. Jumătate din oraș va fi preluat de către operatorul de salubritate al Consiliului Local, iar cealaltă jumătate de către o firmă privară. Ultima va fi desemnată în urma unei licitații. Și asta întrucât, spune primarul Gheorghe Sucaciu, Salco, societatea Consiliului Local, nu are resursele necesare pentru a acoperi toate zonele municipiului. Astfel, partea de Sud a orașului (Bulevard – Combinat) va fi preluată de actuala societate a Consiliului Local – Salco Serv, iar partea de Nord (Bulevard – cartierul Galați) va fi scoasă la licitație.

,,Partea de Sud a orașului va rămâne societății Salco, prin delegare directă, iar partea de Nord va fi scoasă la licitație. Noi vom avea două avantaje, anume vom avea o concurență a serviciului în municipiul Făgăraș vizavi de tot ce înseamnă graficul de ridicare a deșeurilor, de curățare a spațiilor verzi și a aleilor pietonale și a tuturor drumurilor. Apoi, când se face o licitație, ponderea cea mai importantă în câștigarea contractului o are prețul cel mai mic. Și atunci, operatorul va veni cu o fișă de fundamentare cu cheltuieli reale și corecte, după analizarea fișei, ne vom îndrepta și către societatea Salco pentru a compara prețurile. Societatea de salubritate va intra într-o eficientizare pentru a ajunge la aceeași calitate de prestare pe care o are firma privată”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu în legătură cu împărțirea orașului.

De asemenea, el a mai specificat că, prin această împărțire, se vor crea noi locuri de muncă.

(Alina ROMAN)

PUBLICITATE

 

@salutfagaras Mâncare bună, la Făgăraș #casaembacher, #cuptorullagunei, #mancarebuna, #meniu, #restaurant, #inimaromaniei, #Transilvania, #Făgăraș, #salutfagaras, #ziarulsalutfagaras ♬ Restaurant – DJ DF KIT




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.