Noii primari aleși din Țara Făgărașului au început să depună jurământul


În Țara Făgărașului, la alegerile locale din iunie, în cele mai multe unități administrativ-teritoriale au fost aleși aceiași edili. Au fost și câteva excepții, în cazul unor comune. Și noii, dar și vechii primari, au început zilele acestea să depună jurământul pentru investirea în funcție. Ei jură, la fel ca și consilierii locali, să respecte constituția și legile țării în activitatea lor în fruntea primăriei. După depunerea jurământului, aceștia intră în exercițiul de drept al mandatului câștigat în iunie.

Printre cei care au depus jurământul deja se numără primarul comunei Mândra, Emil Morar. ,,Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei Mândra. Aşa să îmi ajute Dumnezeu! Începând de acum, oficial primar al comunei Mândra! Dumnezeu sa ne ajute!”, a spus Morar, care în mandatul trecut a fost viceprimar al comunei.

Emil Morar

A mai depus jurământul Ioan Bărgăoanu în comuna Recea. ,,În prezența reprezentantului Prefecturii Brașov, doamna Elena Dumbravă, am depus jurământul în calitate de primar ales al comunei Recea, împreună cu consilierii locali aleși. A fost un moment emoționant, care mă onorează și totodată mă responsabilizează.  Cetățenii comunei Recea mi-au acordat încrederea prin votul din 9 iunie și îmi doresc să nu-i dezamăgesc. Sunt conștient că e mult de lucru, s-au pierdut ani importanți pentru dezvoltarea comunei noastre, însă sunt sigur că prin muncă, perseverență, dar și răbdare, vom reuși să implementăm tot ce ne-am propus și să punem comuna Recea pe harta comunelor fruntașe din Țara Făgărașului și, de ce nu, din județ”, a spus acesta în ziua investirii.

Ioan Bargaoanu

 

Și Claudiu Motrescu de la Beclean a trecut prin etapa investirii. Acesta a postat o fotografie cu echipa sa, cu mesajul ,,Continuăm împreună”.

Claudiu Motrescu

 

La Hârseni, Daniel Dâmboiu continuă ca primar în următorii patru ani. La începutul săptămânii, în prezența reprezentantei Prefecturii Brașov, edilul și consilierii locali au avut parte de ședința de investire. Ședința de investire și depunerea jurământului au fost transmise în on-line.

Daniel Dâmboiu

 

În municipiul reședință de județ, George Scripcaru a depus jurământul pentru un nou mandat de primar al Brașovului, luni, 21 octombrie. Cu o pauză între 2020 și 2024, Scripcaru se află la al 5-lea mandat de primar. ,,Am preluat un nou mandat de primar al Brașovului. Sunt emoționat, onorat și mă simt obligat să fac mai mult și mai bine pentru toți brașovenii. Am câștigat dreptul de a munci în folosul comunității împreună cu toți colegii mei consilieri locali, alături de care mă voi strădui să iau decizii înțelepte și curajoase, pentru că, știm cu toții, avem nevoie de ele. Să avem sănătate, putere de muncă și să ne păstrăm mințile limpezi și deschise, să fim atenți la oameni și la nevoile lor! Îmi doresc să creștem o comunitate sănătoasă, prosperă și fericită să trăiască în acest oraș. Avem nevoie de vindecare, după o perioadă așa zbuciumată, trebuie să ne adunăm, să ne unim și să nu mai cădem pradă dezbinării și urii care ne-a măcinat în ultimii ani comunitatea. Îmi doresc să facem lucrurile temeinic, cu calm, și să ne întoarcem la disciplină și rigoare. Mesajul meu este de împăcare și de unire”, a declarat Scripcaru.

 

George Scripcaru

Rând pe rând, toți edilii vor fi investiți zilele acestea în funcție. Deocamdată, nu au fost ședințele în cele două orașe ale Țării Făgărașului, adică Făgăraș și Victoria. Gheorghe Sucaciu este la al treilea mandat de primar în orașul nostru, iar Camelia Bertea a câștigat al doilea mandat de primar în Victoria.

 

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.