Nouă administrații din județul Brașov vor beneficia de digitalizare. Trei comune sunt din Țara Făgărașului


  • Comunele Sâmbăta de Sus, Hărseni și Mândra se numără printre administrațiile locale din județul Brașov incluse în proiectul „Comunități digitale în Județul Brașov”.
  • Investiția, finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, are o valoare totală de peste 2,29 milioane de lei și urmărește modernizarea serviciilor publice prin soluții digitale.

Administrațiile publice din județul Brașov vor beneficia de noi instrumente digitale în cadrul proiectului „Comunități digitale în Județul Brașov”, pentru care a fost semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Proiectul este implementat de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brașov, în parteneriat cu opt comune și orașul Râșnov. Printre localitățile participante se află și trei comune din Țara Făgărașului: Sâmbăta de Sus, Hărseni și Mândra. Celelalte comune partenere sunt Apața, Jibert, Vulcan, Ticușu și Dumbrăvița, alături de orașul Râșnov. Jibert și Ticușu fac parte din zona Țării Cohalmului, în timp ce celelalte localități sunt situate în alte zone ale județului Brașov.

Valoarea totală a proiectului este de 2.297.487,50 lei, din care 1.952.864,38 lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă. Implementarea este prevăzută pentru perioada august 2026 – iulie 2028. Prin această investiție, administrațiile partenere urmăresc să își îmbunătățească activitatea și să ofere servicii publice mai accesibile. Proiectul prevede interconectarea sistemelor informatice, integrarea și consolidarea datelor, creșterea securității informatice și pregătirea angajaților pentru utilizarea noilor tehnologii.

Pentru locuitorii comunelor, participarea administrațiilor locale la acest proiect creează premisele unor servicii publice mai eficiente și ale unei interacțiuni mai simple cu instituțiile. Digitalizarea poate contribui la reducerea timpului necesar pentru procesarea documentelor și la îmbunătățirea schimbului de informații între administrații.

Proiectul include și cooperarea cu Raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova. Parteneriatul urmărește schimbul de bune practici și susținerea obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD).

„Digitalizarea administrației publice este importantă pentru simplificarea accesului cetățenilor la servicii publice și pentru creșterea calității acestora. Prin proiectele implementate în Regiunea Centru urmărim să dezvoltăm soluții digitale care să faciliteze interacțiunea dintre cetățeni și administrație, să îmbunătățească schimbul de date și să crească gradul de interoperabilitate între instituțiile publice. În același timp, aceste proiecte creează premisele unei administrații mai eficiente, prin gestionarea mai bună a resurselor, reducerea timpului necesar accesării serviciilor și dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților din administrația publică. Schimbul de bune practici și colaborarea dintre administrațiile publice reprezintă, de asemenea, elemente importante ale cererilor de finanțare și arată că beneficiarii vor împărtăși rezultatele obținute cu partenerii lor”, a declarat Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Proiectul „Comunități digitale în Județul Brașov” face parte din Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, Prioritatea 2 – „O regiune digitală”, prin care sunt susținute investițiile în modernizarea administrației publice și dezvoltarea serviciilor digitale.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.