O ambulanță a fost implicată într-un accident. Echipajul și pacienta au ajuns la spital


O ambulanță a fost implicată într-un accident cu 3 victime, în Brașov, în cursul nopții. În urma impactului cu o mașină, ambulanța s-a răsturnat, iar cele trei persoane din ea, printre care și pacienta, au fost rănite și au ajuns la spital.

Potrivit ISU Brașov, în accident au fost implicate 5 persoane: 3 din ambulanță și 2 din autoturism, care au refuzat transportul la spital.

,,Au rezultat 3 victime conştiente. Vorbim de persoanele aflate în ambulanţă (conducătorul auto, asistenta medicală şi pacienta), cărora li s-a acordat asistenţa medicală necesară la faţa locului şi care ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. Cele două persoane din autoturism au refuzat transportul la spital”, a precizat ISU Brașov.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.