O fundație vrea să înființeze Parcul Național Munții Făgăraș, după modelul Yellowstone


muntii fagaras berivoiescuFundaţia Conservation Carpathia din Braşov a început, în 2009, un proiect de conservare a pădurilor din zonă. A cumpărat 21 de mii de hectare, cu unicul scop de a le proteja. Cinci dintre acestea sunt în Munţii Făgăraş. Fundaţia a cumpărat şi 600 de hectare de pădure defrişată, pe care a plantat 1,5 milioane de puieţi de fag, brad, paltin, scoruş sau molid, potrivit digi24.ro.

„Pe zonele respective au existat foarte multe drumuri de tractor, drumuri, căi de colectare a lemnului ilegale, făcute cu buldozerul, în anii când s-au tăiat pădurile şi am demolat circa 20 de kilometri de astfel de drumuri. S-au acoperit iniţial şanţurile cu resturi de lemn, s-au construit nişte baraje de lemn, s-a acoperit totul cu pământ şi s-a redat panta transversală, în aşa fel încât să fie panta terenului care a fost iniţial”, explică Mihai Zotta, director tehnic Fundaţia Conservation Carpathia pentru sursa citată.

2016 este anul în care a fost făcut ultimul demers oficial pentru înfiinţarea Parcului Naţional Făgăraş şi protecţia întregii zone. Proiectul a rămas doar pe hârtie, însă defrişările ilegale şi construcţia de microhidrocentrale pe râurile din Făgăraş au continuat să ameninţe echilibrul zonei.

muntii fagaras berivoiescu1Fundaţia Conservation Carpathia lucrează însă şi în prezent cu peste 20 de mari finanţatori şi a reuşit să adune donaţii internaţionale în valoare de peste 60 de milioane de euro pentru a salva parcul natural.

Oficialii fundaţiei din Braşov vor ca, după ce Parcul Naţional Făgăraş devine realitate, să doneze administraţiei toate terenurile din proprietate. Au o singură condiţie: statul să garanteze protecţia deplină a pădurilor.

sursa. digi24.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.