Pentru că avem multe de spus!

.

O mega-asociaţie cu sediul la Făgăraş plănuieşte să aducă de la Bruxelles 2,5 miliarde de euro


Ce nu poate să facă Statul Român pentru regiunea Făgăraşului, fac peste 30 de primari uniţi într-o asociaţie-colos, care vrea să aducă singură finanţare de la UE. Drumul e lung şi anevoios, dar proiectul este unul ambiţios. O singură regiune din România a mai dat lovitura în direcţia aceasta, Delta Dunării. Ţara Făgăraşului vrea să atragă, însă, dublul sumei pe care au primit-o cei din Deltă.

Făgăraşul vrea să tragă după el peste 30 de comune în ceea ce se vrea a fi o mega-asociaţie care să poată primi bani direct de la Uniunea Europeană. Dacă planul iese, noua asociaţie primeşte 2,5 miliarde de euro de la Bruxelles, sumă de care se pot bucura UAT-urile şi agenţii economici din regiunea pe care se întinde asociaţia.

Asociaţia va funcţiona sub forma unui GAL, adică primeşte bani şi apoi, pe baza unor proiecte, îi dă mai departe către comune şi firme. Numele său va fi „ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ – ITI MICROREGIUNEA ŢARA FĂGĂRAŞULUI”.

Circa 80% dintre UAT-urile care vor face parte din ea au dat deja hotărâri de consiliu în acest sens. Joi, 31 octombrie, a fost rândul Legislativului făgărăşean să aprobe participarea municipiului nostru la constituirea noului colos.

Asociaţia se întinde de la Perşani şi Şinca Nouă până la Şelimbăr şi Turnu Roşu. Din ea vor face parte 33 de unităţi administrative (comune, oraşe) şi două Consilii Judeţene – Sibiu şi Braşov.

,,Este vorba de o strategie de dezvoltare integrată pe această microregiune. Ne-am întins mai mult decât fosta Ţară a Făgăraşului, pentru că în strategie este prinsă şi structura mare, care poate fi accesată de cele două Consilii Judeţene. Această strategie va fi depusă la Guvern, iar după Hotărârea de Guvern va fi transmisă la Bruxelles pentru a primi finanţare. Dacă vă aduceţi aminte, întâlnirea cu doamna comisar Corina Creţu, care a avut loc la Cetatea Făgăraş în primăvara acestui an, tocmai cu acest scop s-a desfăşurat. Noi am trimis deja anul trecut un draft al acestei strategii la Comisia Europeană, a fost studiat, iar în urma lui doamna comisar a venit aici să vadă cum stau lucrurile. Pe această strategie se poate primi o sumă de 2 miliarde şi jumătate de euro. Suma este împărţită pe 5 piloni, iar aceşti piloni sunt împărţiţi atât pentru infrastructura publică, dar şi pentru dezvoltarea privată a agenţilor economici. Firmele pot accesa bani de la noua Asociaţie, de asemenea pot accesa şi unităţile administrative. Cu ce venim nou de data aceasta faţă de celelalte asociaţii este faptul că autoritatea de management va fi stabilită la Făgăraş, deci Făgăraşul va fi cel care conduce asociaţia şi care dă direcţiile de dezvoltare în această zonă”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

Primar Gheorghe Sucaciu

Asociaţia trebuie să fie declarată de utilitate publică de Guvern, pentru a primi finanţare de la UE.

Membrii asociaţiei vor fi: Consiliul Judeţean Braşov, Consiliul Judeţean Sibiu, Făgăraş, Victoria, Beclean, Cincu, Comăna, Drăguş, Hârseni, Lisa, Jibert, Mândra, Părău, Recea, Şercaia, Şinca, Şinca Nouă, Sâmbăta de Sus, Şoarş, Ticuş, Ucea, Viştea, Voila, Avrig, Tălmaciu, Arpaşu de Jos, Boiţa, Bruiu, Cârţa, Cârţişoara, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Roşia, Şelimbăr, Turnu Roşu.

Sediul Asociaţiei va fi în Făgăraş, strada Republicii, nr. 3, adică adresa Primăriei Făgăraş.

Preşedintele Asociaţiei, care este şi preşedintele Consiliului Director, va fi desemnat de Municipiul Făgăraş.

Vicepreşedinţii vor fi desemnaţi de: Avrig, Victoria, Tălmaciu, CJ Sibiu, CJ Braşov.

În România mai există doar o singură astfel de asociaţie – ADI ITI Delta Dunării – constituită în aceeaşi modalitate cu ADI ITI Microregiunea Ţării Făgătaşului.  Asociaţia in Deltă a aprimit de la UE 1,3 miliarde de euro.

,,Strategia a fost discutată cu primarii până în acest moment. S-au făcut fişele de proiecte pe fiecare comună, dar mai este mult de lucru pentru a fi perfectată această strategie şi pentru a identifica în mod corect toate investiţiile. Se pot primi bani pentru infrastructura turistică, apă, canalizare, gaz, drumuri etc. Noi am avut intenţia ca în toamna aceasta să depunem la Guvern strategia, dar, după cum vedeţi situaţia Guvernului, vă daţi seama că nu aveam cui să i-o înaintăm. O vom depune însă pe parcursul anului 2020, mai întâi la Guvern, apoi la Comisia Europeană. Între timp, fiecare UAT trebuie să dea o Hotărâre de Consiliu, să mergem la instanţă pentru înfiinţarea Asociaţiei, apoi să începem o serie de dezbateri publice pe aceastăn strategie, să închidem strategia şi în cele din urmă să mergem la Guvern”, a mai subliniat primarul Sucaciu.

(Cristina Cornilă)

 







2 thoughts on “O mega-asociaţie cu sediul la Făgăraş plănuieşte să aducă de la Bruxelles 2,5 miliarde de euro

  1. Vedrbose Grunwaldt

    NU o sa reusiti niciodata acest lucru atata timp cat totul este guvernat de interese meschine ale unor afaceristi locali si imbarligatori de ocazie.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.