Știri de acasă!

.

O nouă ZI LIBERĂ? Înălţarea Domnului ar putea deveni zi NELUCRĂTOARE


Parlamentarii vor să le dea românilor încă o zi liberă. Un proiect de lege iniţiat de mai mulţi aleşi prevede ca şi Înălţarea Domnului, care se sărbătoreşte la 40 de zile după Paşte, să devină zi nelucrătoare.zi libera

Proiectul de modificare a Codului muncii a fost depus la Senat la finalul lunii mai şi prevede completarea articolului 139 din Codul Muncii, care se referă la ,,Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza”.

Astfel, pe lângă 1 si 2 ianuarie, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romane, Vinerea Mare, ultima zi de vineri inaintea Pastelui, prima si a doua zi de Pasti, 1 mai, 1 iunie, prima si a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei, 1 decembrie, prima si a doua zi de Craciun, doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora, să fie introdusă şi ,,Înălţarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere”.

Sărbătoarea Înălţarea Domnului cade întotdeauna în ziua de joi şi este posibil ca Guvernul să declare și ziua de vineri liberă, așa cum se întâmplă de regulă la toate sărbătorile care cad în penultima zi lucrătoare a săptămânii.

Parlamentarii spun că este nevoie de mai multe zile libere pentru români, căci suntem pe ultimele locuri în Europa la zile libere.

În România sunt în prezent 12 zile libere, potrivit Codului muncii.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *