Pentru că avem multe de spus!

.

Peste 700 de bicicliști vor pedala pe 9 iunie la ,,Bikeathon Țara Făgărașului”


Pe 9 iunie 2018 în fața Cetății Făgăraș se va da startul celei de-a cincea ediții a concursului caritabil de ciclism ,,Bikeathon Țara Făgărașului”.

708 bicicliști vor pedala anul acesta pentru cele 16 proiecte înscrise pe platforma de strângere de fonduri implementată de Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului.

bikeathon bunBikeathon Țara Făgărașului este o platformă de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală. Sistemul de funcționare este următorul: organizaţiile și grupurile de iniţiativă înscriu cauze din comunitatea locală, companiile şi bicicliștii aleg cauza pentru care se implică, iar susţinătorii donează pentru favoriții lor. Până acum, evenimentul a finanțat 52 de proiecte, cu peste 175.000 lei și a adus laolaltă 1.783 de bicicliști. Anul acesta, peste 200 de susținători au ales să contribuie financiar la Bikeathon, astfel încât proiectele propuse de comunitatea din Țara Făgărașului să poată fi realizate. Donații se mai pot face până pe 30 iunie 2018.

Copiii de peste 4 ani și adulții vor pedala în cursa pe care au ales-o, toate având startul în aceeași zi din fața Cetății Făgăraș:

  • Cursa pentru copii între 4 și 6 ani- 1 tur de Cetate
  • Cursa pentru copii între 7 și 9 ani- 2 tururi de Cetate
  • Cursa pentru copii între 10 și 13 ani- 3 tururi de Cetate
  • Cursa populara – aproximativ 10 kilometri
  • Cursa populară – aproximativ 4 kilometri, pentru participanții în scaun rulant sau handbike
  • Cursa de 22 kilometri
  • Cursa de 46 kilometri
  • Cursa de 70 kilometri

memorie

Bikeathon se adresează tuturor oamenilor cărora le pasă, le place să pedaleze, le pasă de Țara Făgărașului și le pasă de proiectele de aici. Sunt peste 1.000 de oameni care contribuie la buna desfășurare a evenimentului: bicicliști, donatori, voluntari, sunt companii locale care ne susțin și finanțează ori proiectul în sine, ori proiectele pentru care se pedalează. Toată comunitatea participă la susținerea acestui eveniment”, a declarat Oana Mitea, directorul executiv al Fundației Comunitare Țara Făgărașului, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi la sediul Primăriei Făgăraş.

Anul acesta Bikeathon a depășit granițele țării! Românii din diaspora s-au mobilizat și au reușit să organizeze 2 curse, simultan cu cele desfășurate la Făgăraș. O echipă este alcătuită din aproximativ 18 români din Ingolstadt, Germania, iar cea de-a doua echipă este formată din copii români ce vor pedala la Londra, în Marea Britanie. Ambele echipe românești din diaspora au ales să susțină proiectul ,,Aproape de copii –mobilier nou pentru Pediatrie”.

Bicicliștii și-au ales unul din cele 16 proiecte înscrise pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători (donatori) care împărtășesc aceeași dorință.

Iată care sunt cele 16 proiecte validate anul acesta pentru înscrierea în competiție:

  • Autism Solutions- ”Împreună schimbăm deznodământul poveștii pentru 170 de copii cu autism”, înscris de Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată ATCA. Fondurile au scopul de a asigura continuarea terapiei în acest an, pentru ca acești copii să se poată juca, comunica, să ducă o viață normală. Buget necesar- 45.000 RON
  • ”Ghiozdănelul călător”, înscris de ”Cutiuța Călătoare”, prin care se dorește sprijinirea elevilor aflați în situații de risc de abandon școlar, copii care provin din mediul rural, din familii numeroase sau monoparentale, precum și reducerea cauzelor principale care duc la apariția problemelor la nivelul coloanei vertebrale legate de purtarea unui ghiozdan necorespunzător. Buget necesar- 6000 RON
  • ”O nouă autospecială de intervenție pentru pompierii voluntari din Cobor”– înscris de Asociația de pompieri SISUR, prin care se dorește achiziționarea unei noi autospeciale mai performantă, mai rapidă, care transportă mai multa apă, astfel putând fi acoperită toată zona cuprinsă între Făgăraș și Rupea. Buget necesar- 4.000 RON, sumă ce rerezintă 10% din costul total al autospecialei.
  • ”Aproape de copii – mobilier nou la Pediatrie”- înscris de Alex Luca și participanții la Balul Bobocilor 2017 al Colegiului Național ”Radu Negru Făgăraș, prin care se dorește asigurarea unui climat cât mai plăcut pentru copiii care ajung să fie internați la secția de Pediatrie a Spitalului Municipal ”Dr. Aurel Tulbure Făgăraș. Buget necesar- 12.000 RON
  • Împreună salvăm animalele! Mai puține animale pe stradă” înscris de Asociația”Comperio Medela”. Una dintre problemele majore cu care se confruntă Făgărașul este cea a câinilor fără stăpân, iar cu aceste fonduri se dorește implicarea comunității în a avea grijă de câini și alte animale abandonate, prin intermediul unei campanii de promovare a adopțiilor și plasarea a 15-20 de astfel de animale. Buget necesar- 2.500 RON
  • ”Științescu Țara Făgărașului– Mișcare pentru viitorii inventatori”– înscris de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Deși domeniile STEM se bucură de o apreciere aparte în rândul generațiilor adulte, tinerii nu au oportunitățile necesare pentru a lua contact practic și motivant cu acestea. FCTF își dorește o revalorizare a acestor domenii în comunitățile din Țara Făgărașului în rândul tinerilor, cu focus pe tehnologii curate, care respectă sănătatea locuitorilor din zonă și care nu afectează negativ mediul înconjurător. Buget necesar- 4.000 RON, sumă ce rerezintă 10% din costul total al proiectului.
  • ”Pedalează pentru pădure!” – înscris de Fundația Conservation Carpathia. Tu pedalezi, iar noi reîmpădurim pentru tine! Dăruiește-i pădurii puieți și susține proiectul sau un biciclist care pedalează pentru AER. Donația ta înseamnă o nouă pădure și circa 150 de locuri de muncă pentru oameni din sate, angajați sezonieri la pepiniere și reîmpăduriri. Buget necesar- 5.000 RON
  • ”Voinici pe munte”– înscris de Asociația ”Aproape de natură”, prin care se dorește escaladarea Vf. Moldoveanu cu un grup de copii cu vârste între 7-10 ani de la Școala generală nr 7, prin activitățile propuse încercându-se evitarea deprinderilor nocive, viciile și păstrarea unui organism sănătos antrenat și capabil să interacționeze pozitiv cu mediul înconjurător. Buget necesar- 3.000 RON
  • ”Vreau să fiu din nou campion!”– înscris de Trupa de dans “Hansel și Gretel”, pentru adunarea de fonduri necesare acoperirii unei părți din costurile participării la competiții. Copiii își doresc să fie din nou campioni și să ridice Făgărașul de multe ori pe podium. Buget necesar- 2.000 RON
  • ”Tinerii Mileniului III”, înscris de Colegiul Național ”Radu Făgăraș”. Acest proiect își propune să determine implicarea tinerilor, cooperarea lor pentru o cauză comună, dezvoltarea spiritului civic în vederea modernizării laboratorului de științe (chimie-fizică), laborator ce va deveni un loc ce aparține tuturor și fiecăruia. Buget necesar- 37.000 RON
  • ”Prețuiește clipa- prezentul este singurul în care poți interveni!”- înscris de Grupul de Inițiativă al Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș. Proiectul își propune asigurarea unui climat cât mai plăcut pentru persoanele care ajung în sala de așteptare a Compartimentului de Primiri Urgențe prin achiziționarea unui televizor și a unui aparat de aer condiționat. Buget necesar- 4.500 RON
  • ”Drumeț prin Țara Oltului”, înscris de ”Drumeț prin Țara Oltului – călătorie prin fotografie. Scopul acestui proiect este o mai bună cunoaștere și promovare a zonei Țării Făgărașului, atât de către localnici, cât și de către cei care o vizitează, din țară și din străinătate, prin intermediul fotografiei.
    Buget necesar- 3.000 RON
  • ”Uniți ca echipă, conduși de pasiune suntem CAMPIONI! Pedalează pentru noi!”- înscris de Asociația Club Sportiv Oltul Făgăraș, proiect care își propune atragerea de fonduri pentru participarea cu grupele de copii la competițiile naționale de fotbal, precum și achiziționarea de echipament sportiv. Buget necesar- 10.000 RON
  • ”Munții, educația la înălțime”- înscris de Liceul Teoretic ”Ion Codru Drăgușanu” Victoria. Scopul proiectului este realizarea unui centru inovativ de informare turistică, astfel încât elevii să conștientizeze patrimoniul național din jurul lor, să descopere, să învețe să respecte natura și să dobândească cunștințe despre turismul în arii protejate. Buget necesar- 7.500 RON
  • YouthBank – De la TINEri pentru comunitate!- înscris de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Proiectul are rolul de a susține financiar echipa YotuhBank Făgăraș care cuprinde 25 de liceeni voluntari. Scopul este acela de a determina cât mai mulți tineri să facă un pas în față, de a-i face să conștientizeze că și ei au ceva de spus, că acțiunile lor contează și mai ales, că implicarea lor face diferența.  Buget necesar- 4.000 RON
  • ”Sunt licean, dezbat pentru a mă înțelege!”, înscris de Liceul Teoretic ”Ion Codru Drăgușanu” Victoria. Scopul proiectului este de a susține realizarea la nivel liceal a unui club de dezbatere și oratorie, unde elevii să obțină competențe de analiză și argumentare. Buget necesar- 2.000 RON




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *