Pentru că avem multe de spus!

.

O pereche de mâini neobosite transformă aţa în artă


Tehnica amigurumi – arta jucăriilor croşetate – nu este la îndemâna oricui. A inventat-o, ca mai toate lucrurile migăloase, japonezii. Apoi s-a tot extins… până la Făgăraş! O găsim astăzi în mâinile şi priceperea făgărăşencei Adela Kesz, care îşi foloseşte mai ales nopţile făcând bucurii pentru copii.

Adela Kesz are 66 de ani şi până acum vreun an nu ştia că are să devină pricepută în croşetatul unei adevărate grădini zoologice în miniatură.

,,Eu m-am născut la Sibiu, dar de 42 de ani am devenit făgărăşeancă. Am doi băieţi, iar când au fost ei mici mă ocupam cu un alt fel de croşetat, le făcem căciuliţe şi hăinuţe. În 2018 am fost la sora mea în Budapesta prin luna decembrie. Ea muncea de zor la astfel de jucării din bumbac. Mi-a zis: hai fă şi tu una cât stai aici. Am început cu greu şi am terminat cu chiu cu vai un porcuşor. Mi s-a părut tare complicat şi am vrut să abandonez de câteva ori, însă după ce l-am văzut terminat am prins curaj şi am continuat. M-am întors la Făgăraş şi primul iepuraş pe care l-am făcut eu singură l-am postat pe internet. A avut un succes neaşteptat şi într-o săptămână am vândut în toată ţara 35 de iepuraşi de Paşti. Lucram noaptea ca să îi pot termina la timp”, mărturiseşte Adela.

Aceasta a lucrat la Economica (la Proiectări) mulţi ani de zile. Începând cu ’93 şi-a deschis propria firmă în domeniul comerţului. Astăzi are magazinul ei în bazarul din Făgăraş, în care vinde haine pentru copii. Printre hăinuţele aduse la vânzare, mai răsare şi câte un cap de iepuraş proaspăt ieşit de sub croşetă.

Până acum o adevărată grădină zoologică a fost croşetată de Adela Kesz: şoricei, porcuşori, girafe, broaşte, pisici, maimuţe, elefanţi, vulpiţe, măgăruşi, melci, puişori şi câte şi mai câte… Nu-i trebuie decât timp, aţă şi ac.

,,Jucăriile sunt făcute din bumbac şi au umplutură sintetică şi antialergică, ce se poate spăla la 40 de grade. Copilaşii se pot juca fără niciun fel de pericol cu astfel de jucării croşetate”, mărturiseşte creatoarea lor.

Cele două mâini dibace lucrează cam două zile să facă o jucărioară de vreo 30 cm înălţime.

Adela Kesz mărturiseşte că le face pentru recreere, căci în general lucrul de mână nu se plăteşte. La târguri nu obişnuieşte să meargă să-şi expună lucrările, dar cine vrea să le admire o poate face pe contul său de Facebook – Edith Kesz.

(Cristina Cornilă)






Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.