O turistă a fost fotografiată în acest weekend ducând acasă o tufă de bujor de munte, cu tot cu rădăcini. Bujorul de munte este o specie protejată în România, iar apariţia acestor flori este foarte rară, astfel încât gestul femeii a provocat reacții în lanț pe internet.
Cel mai probabil, femeia a scos bujorii din rădăcini pentru a-i replanta acasă.
Inclusiv reprezentanții Salvamont Argeş au postat pe Facebook un mesaj foarte dur.
,,Reamintim troglodiţilor că bujorul de munte e specie protejată şi se iau amenzi grase la buget. În plus, nu se poate răsădi. Tufele distruse de bipedul din imagine au cel puţin 30 de ani şi se vor usca imediat… În ciuda legendelor, ceaiul de bujor nu mai scoală nimic, în plus, planta fiind hepato-toxică”, se arată în postare.
Nu se cunoaște muchia de pe care au fost dislocați acești bujori, însă este foarte probabil să fie pe Transfăgărășan.
Unde putem admira bujoreii de munte prin apropierea Făgărașului
În aceste zile bujoreii de mmunte sunt în plin sezon. Pe toate văile din Ţara Făgăraşului se fac mult îndrăgiţii bujorei de munte, dar cele mai accesibile locuri sunt Sâmbăta, Dejani şi Berivoi.
La Sâmbăta drumul se poate face cu maşina până la microhidrocentrală, iar de acolo mai sunt 40 de minute de mers pe jos până la cabană. De la cabană şi până la văile cu bujorei mai este de mers cam încă 20 – 30 de minute.
La Berivoi, pe Vârful Berevoiescu este o muchie întreagă cu bujorei, iar accesul se poate face pe patru roţi până în apropiere.
La Dejani se găsesc bujorei pe partea către Vârful Bătrâna. Aici drumul s-a stricat de când cu construcţia microhidrocentralei şi nu se mai poate ajunge cu maşina până la canton. De acolo ar mai fi de mers cam o jumătate de oră până la flori.
Sezonul bujoreilor este întotdeauna în luna iunie şi ţine cam 2-3 săptămâni, în funcţie de condiţiile meteo.
Planta creşte foarte greu, ramurile deteriorate de cele mai multe ori mor sau se regenerează cu greutate.
Tufele de pe crestele Carpaţilor au vârste de 30 – 40 de ani, timp în care abia ating înălţimea maximă. Deoarece creşte în condiţii de relief, climă şi altitudine foarte specifice, planta nu tolerează transplantări, aşa că nu încercaţi să o culegeţi pentru acasă, cum a făcut femeia de mai sus.