Nu cred că există cineva care să nu-şi aducă aminte de educatorea sa. Este o amintire marcantă a copilăriei. Este cea care îţi deschide drumul spre taina cunoaşterii şi care face “echipă” cu mami şi cu tati pentru a clădi cei “7 ani de acasă” dar şi pentru a crea un OM.  Am întâlnit-o pe Adela Mihalcea, un educator cum rar mai găseşti în ziua de astăzi. Şi am să vă spun şi de ce. Este un educator pe care copilul îl îmbrăţişează de fiecare dată când îl vede. Dacă vă întrebaţi cum reuşeşte?! O să râmâneţi umiţi cât de simplu este să intri în sufletul unui copil, iar Adela Mihalcea şi-a propus să ne „dezvăluie” secretul.

Dascălii sunt mame şi taţi la nesfârşit

Fiecare om are propria lui „construcţie”. Unii bărbaţi sunt pasionaţi de maşini, alţii de pescuit. Femeilor, în schimb, le place să fie cochete sau să gătească sau … să crească copii. Se poate să creşti copiii la nesfârşit? Da! Dar  doar dacă alegi să fii dascăl.  A fi dascal nu e o meserie ci o pasiune, o dorinţă nesecată de a fii cel care protejează, cel care educă, de fapt, cel care modelează adultul de mâine. Poate câteodată e greu însă inocenţa şi blândeţea copilului îţi dau avânt spre a mai deschide o filă din cartea vieţii. Aşa simt mulţi dintre educatori, învăţători şi profesori. De această dată ne vom opri la grădiniţa Pinochio, secţia germană. Aici am întâlnit-o pe Adela Mihalcea. „Toată viaţa mea am trăit printre copii. Lucrez cu aceste suflete micuţe de la vârsta când eram şi eu încă un copil, adică de la 18 ani (…) şi dacă ar fi să o iau de la capăt, aş alege tot aceiaşi meserie, pe care de fapt nu o privesc ca pe o meserie ci ca pe un hobby, o numesc pasiunea mea”, a declarat educatoarea de la grădiniţa Pinochio, Adela Mihalcea.

Părinţi prea protectori, copii prea bebeluşi

Încă din adolescenţă Adela Mihalcea a simţit ce ar vrea să se facă atunci “când va fi mare”. „De când eram micuţă îmi învăţam prietenii cântece, poezii, dansuri iar apoi pe scara blocului unde locuiam făceam serbări, invitam toţi vecinii să ne vadă şi aceştia chiar veneau şi erau încântaţi să ne vadă şi să ne asculte. Iată-mă în ziua de azi. Câte generaţii de copii mi-au trecut prin mână? Le-am pierdut numărul. Mă întâlnesc adesea cu tineri care îmi sar în braţe şi pentru un moment nu ştiu cine sunt dar apoi le recunosc ochii şi zâmbetul care m-au cucerit întotdeauna”.

Timpul a trecut lumea în care trăim parcă nu mai este cea de acum 20 de ani, ar spune unii. Însă oare copiii s-au schimbat?  „Să fii educator în 2016 este la fel ca întotdeauna. Copiii au fost şi vor fi copii. Îngeraşi drăguţi care îţi oferă toată dragostea lor, care simt când eşti supărat şi vin cu toată sinceritatea lor şi îţi spun “te iubesc” şi dintr-o dată îţi trece toată supărarea, îi iei în braţe şi îi iubeşti şi tu.” Mulţi părinţi în ziua de azi sunt confuzi şi cel mai bun exemplu este invazia internetului de site-uri dedicate mămicilor. De multe ori părinţii din prea multă dragoste uită că răspunsul la întrebările pe care îi frământă le găsesc chiar la copilul lor. „Lucrez cu copii de toate vârstele şi da aş avea câteva sfaturi pentru părinţi. Aş vrea să încerce să nu îi mai considere pe cei mici nişte bebeluşi care nu ştiu să facă nimic, care nu au idei, care nu au personalitate ci să-i trateze conform vârstei. Să îi întrebe pe ei dacă sunt de acord cu deciziile luate, să îi lase să participe la treburile casnice etc. Doar aşa vor avea nişte copii ataşaţi de ei, care atunci când vor creşte vor avea curajul să împărtăşească lucrurile, necazurile şi chiar să “destăinuie” prostioarele făcute de ei, având încredere că doar părintele este cel care îl poate ajuta cel mai mult, că îi este cel mai bun prieten”.

Primul pas pentru un mic loc în viitor

„Grădiniţa germană este primul pas în a-i oferi copilului un mic loc în viitor. Ţin minte că aveam o profesoară care spunea “Limba germană este a doua meserie. Au foarte mari şanse de reuşită în viaţă dacă cunosc această limbă“. Eu am doi băieţi, amândoi au studiat limba germană încă de la grădiniţă şi au avut foarte multe avantaje. Un lucru îmbucurător pentru părinţi este că ei nu trebuie să ştie limba germană, ne ocupăm noi dascălii de tot, ajung la şcoală iar temele le fac cu învăţătoarea. Apoi când ajung la liceu deja se descurcă singuri. Când termină grădiniţa ei au deja un bagaj de cuvinte, înţeleg şi pot participa la o mică discuţie  (este vorba de cei care nu au părinţi vorbitori ai acestei limbi), ştiu să numere, cunosc culorile, ştiu anotimpurile, lunile anului, zilele săptămânii… plus o grămadă de poezii şi cântece în limba germană”, mai spune educatoarea Adela Mihalcea.

De la germană la … dans

Din pasiune şi iubire se nasc lucruri măreţe. „O să vă povestesc şi o întâmplare (…) În trupa mea de dans am un copil care are 11 ani, când a fost adus prima dată la grădiniţă, mama nu-l prea putea stăpâni şi într-o zi l-a întrebat: “De ce la grădi eşti cuminte şi acasă nu?”. Ce credeţi că a răspuns un copil de doar 4 ani … “Adela mă iubeşte aşa cum sunt, când fac prostii mă ceartă dar când fac ceva bun mă laudă şi pune copiii să mă aplaude, tu doar mă cerţi“. Am râs când mama mi-a relatat această discuţie. Munca cu copiii nu a fost doar un job ci o pasiune, aşa am ajuns să instruiesc şi o trupă de dans, trupa Hansel şi Gretel. O trupă foarmată din “grădinarii” mei.  Se întâmpla în 2012 când eu am pregătit copiii pentru serbare şi  ne-am nimerit la un concurs la Casa de Cultură. Întrebaţi de organizatori cum ne numim, copiii au strigat în cor “ Hansel şi Gretel”, a mai spus Adela Mihalcea.

De la campionii noştri la… campionii României 

„Am avut multe întâmplări cu trupa. Una care m-a marcat şi m-a făcut să fiu şi mai mândră de ei a fost de la primul campionat modial din Ungaria. Atunci ei au fost nevoiţi să plece fără mine, doar cu Frau Dorina, mama mea care le crează costumele. Dacă la început au plans şi au refuzat să danseze fără mine până la urmă au dansat şi au ridicat de patru ori România pe podium. Am avut o fetiţă care la Passo Doble i-a căzut partea de sus a rochiţei şi a rămas pe scenă, a dansat şi a câştigat. A fost aplaudată până la final iar când a fost întrebată cum a reuşit, a spus “Vreau ca Adela să fie mândră de mine chiar dacă nu e aici!“. Am muncit mult împreună era păcat să nu reuşesc.Aşa că eu vreau să vă spun la final, că în fiecare zi când plec de acasă, nu plec la serviciu ci … merg să ÎMI TRĂIESC VIAŢA PRINTRE ÎNGERAŞI”, a încheiat Adela Mihalcea, educatoare la grădiniţa Pinochio din Făgăraş.

(Iulia GRECU)