Pentru că avem multe de spus!

.

Omul de televiziune Cristian Tabără a adus în Ţara Făgăraşului urmaşii unor colonişti pentru a-şi cunoaşte originile


O vizită mai puţin aşteptată a avut loc cu aproape două săptămâni în urmă în localitatea Cincu. Biserica Evanghelică din Cincu a fost gazda unor turişti americani şi canadieni, strănepoţi ai unor colonişti europeni, cu rădăcini în această parte a Ardealului.

,,Cristian Tabără a adus un grup de hunteriţi să îşi cunoască originile. Din ceea ce ne-au explicat, am înţeles că aceştia vin din America şi Canada. Cu generaţii în urmă, strămoşii lor au fost europeni din Austria şi Germania, de confesiune luterană, care au fost strămutaţi în această parte a Ardealului de astăzi. Practic, vizitatorii noştri sunt stră-stră-nepoţii acelor colonişti, care între timp au plecat din Ardeal spre America. Grupul a fost format din 15 americani şi un canadian”, a precizat Brighitte Boghian, administratorul Bisericii Evanghelice de la Cincu.

Biserica fortificata Cincu

Turiştii, toţi cu nume de influenţă germanică, s-au declarat încântaţi de această parte a lumii, de unde şi ei îşi trag originile.

Această vizită a fost un bun prilej pentru omul de televiziune Cristian Tabără, care a însoţit grupul, să pregătească o viitoare emisiune despre fortificaţia de la Cincu. Acesta a mărturisit că vrea să filmeze la Cincu, în interiorul lăcaşului de cult din perioada medievală.

 

(Cristina Cornilă)

 

 

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.