Ordin de protecție pe numele unui tânăr pentru că și-a agresat concubina


 

bataieLa data de 11 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr în vârstă de 22 ani din județul Arad.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 11 aprilie 2019,  în jurul orelor 17,30, pe fondul unor discuții în contradictoriu, tânărul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, aplicându-i lovituri cu pumnul și piciorul în zona abdomenului și a feței.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de tânărul în cauză.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de ”violența în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.


dragos




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.