Pentru că avem multe de spus!

.

Ovidiu Popa: ,,Nu mă întorc în ALDE! Am primit excluderea din partid pe whatsapp!”


Ovidiu Popa nu mai este consilier local. De astăzi locul său a rămas vacant. Acesta spune că nu pentru mult timp va dura această situaţie, căci va ataca în instanţă Ordinul Prefectului privind încetarea calităţii sale de consilier local. Cum s-a ajuns în situaţia de a nu mai figura ca membru în partidul din partea căruia a candidat?

,,Istorioara e un pic mai veche. Undeva pe la sfârşitul lunii octombrie 2019, pe când eu eram plecat din ţară, într-o şedinţă ALDE, un fost coleg de partid de la Făgăraş a propus Biroului Politic din Braşov excluderea mea din partidul ALDE, pe motiv că nu duc la îndeplinire sarcinile de partid. Moral şi legal consider că era ca prima dată să îmi retragă sprijinul politic filiala ALDE de la Făgăraş, însă nu s-a pus în discuţie aşa ceva, ci decizia s-a luat la Braşov. S-a profitat de faptul că eram plecat din ţară. În data respectivă am primit pe whatsapp excludere mea din partid. Tot pe whatsapp şi în scris am făcut o contestaţie la Comisia de Arbitraj de la Braşov. Dânşii m-au programat undeva înainte de sărbătorile de iarnă, nu mai ţin minte precis data, pentru a discuta contestaţia mea şi motivul de excludere. Când am ajuns în faţa echipei de arbitraj am fost întrebat din start unde-i chitanţa care dovedeşte plata cotizaţiei la partid. Am răspuns sincer că nu o am la mine, că nu ştiu dacă am plătit, deşi banii îi plăteam toţi odată pe fiecare an în parte. Mi s-a răspuns sec: atunci nu mai avem ce discuta, eşti exclus din partid”, a mărturisit Ovidiu Popa.

Fostul consilier spune că nu îşi dă seama exact de ce a fost exclus din partid: pentru că n-a respectat ordinele de partid sau pentru că n-a plătit cotizaţia.

,,Am primit oficial decizia partidului de a mă exclude prin poştă, însă Ordinul Prefectului privind încetarea mandatului de consilier local abia a fost trimis prin fax la sediul Primăriei”, explică Popa, care spune că va contesta acest Ordin.

În şedinţa de Consiliu Local de miercuri, 19 februarie 2020, Ovidiu Popa şi-a rugat consilierii să voteze încetarea calităţii sale de membru al Legislativului, ca urmare a faptului că partidul ALDE i-a retras sprijinul politic. Locul său a rămas vacant: ,,Este un Ordin al Prefectului pe care eu încă nu l-am primit oficial. Când o să îl primesc, o să îl contest. Dumneavoastră trebuie să votaţi că aţi luat act de Ordinul Prefectului. Nu trebuie să facem din asta ceva sentimental!”

Acest punct a fost primul pe ordinea de zi. După ce aleşii locali au luat act de încetarea calităţii de consilier în cazul lui Popa Ovidiu, acesta s-a retras de la masa Consiliului, dar a preferat să rămână în continuare în sală, fiind o şedinţă importantă a Legislativului, aceea în care s-a votat bugetul pe anul în curs.

Ovidiu Popa face politică la Făgăraş de peste un deceniu: ,,Fac parte din ALDE de 12 ani, începând cu Partidul Conservator, pe urmă alianţa PC-PNL, apoi actualul ALDE. Am fost doar pentru scurt timp, circa o jumătate de an, preşedintele ALDE Făgăraş, acum 4 ani de zile, funcţie din care mi-am dat demisia.”

Acesta spune că filiala ALDE de la Făgăraş nu mai are decât câţiva membri.

Ovidiu Popa nu a dezvăluit ce planuri politice are pentru următorii ani, însă a fost tranşant în privinţa reîntoarcerii sale în partidul care l-a exclus, atunci când a fost întrebat despre asta: ,,Cu siguranţă nu mă întorc în ALDE! În Consiliul Local, da (n.r. mă întorc), dar în acest partid sub nicio formă nu!”

 

 

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.