Pentru că avem multe de spus!

.

Parlamentul a decis ca alocațiile copiilor să crească anual


Parlamentul a votat în unanimitate proiectul deputatului Robert Sighiartău privind indexarea anuală a alocaţiilor copiilor cu rata inflaţiei. ”A fost greu, dar s-a terminat cu bine. Mulţumesc tuturor părinţilor şi copiilor pentru susţinere”, a transmis deputatul liberal.

„Am reuşit! Încă o victorie pentru copiii României! Alocaţiile copiilor vor creşte anual din ianuarie 2020. Parlamentul României a votat în unanimitate propunerea mea legislativă de indexare a alocaţiilor de stat pentru copii cu rata inflaţiei. Din 2020, anual, alocaţiile vor creşte pentru a acoperi inflaţia şi pentru a le asigura copiilor o alocaţie cât mai decentă”, a scris, marţi, pe Facebook, Robert Sighiartău.

Iniţiativa legislativă vizează completarea art. 3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. „Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, prevede proiectul.
Plenul Parlamentului a adoptat, în februarie 2019, un amendament la Legea bugetului care prevedea majorarea alocaţiilor începând cu data de 1 martie. Astfel, copiii de până la doi ani primesc câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 de lei cât era alocaţia anterior, iar cei de până la 18 ani primesc 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau anterior.
Amendamentul a fost depus de deputatul liberal Robert Sighiartău.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.