Percheziții DNA la Brașov, Portul Constanța și alte locații pentru luare și dare de mită


41 de percheziții ale procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au avut loc în dimineața zilei de 24 februarie în Portul Constanța și alte locații, într-o anchetă care vizează infracțiuni de luare și dare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri a unor infracțiuni de luare și dare de mită, în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța”, arată un comunicat DNA.

DNA mai transmite că procurorii au făcut percheziții domiciliare în 41 de locații din județele Constanța, Dâmbovița, Brașov și municipiul București. Dintre acestea, una din percheziții are loc la sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Compania care administrează Portul Constanța a transmis, la solicitarea G4Media, că actuala conducere pune la dispoziția procurorilor DNA toate documentele solicitate, toate informațiile necesare în sprijinul desfășurării anchetei.

Sursele judiciare citate de HotNews au precizat că în dosar ar fi vizați, printre alții, șefi și funcționari din cadrul Portului Constanța, iar valoarea mitei s-ar ridica la peste 6 milioane de euro.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.