Pentru că avem multe de spus!

.

Personajul Radu Negru, reflectat în operele istoricilor români


 

voievod Curtea de ArgeșCu ocazia a 100 de ani de când Colegiul Național „Radu Negru” poartă numele faimosului voievod, am studiat operele unor istorici care au abordat acest personaj din secolul XIII-lea. Am constatat că legenda lui Radu Negru era foarte răspândită în Țara Oltului, Câmpulung și Buzău în secolele XVII-XIX, iar primii istorici români, de exemplu Constantin Cantacuzino, au susținut că la originea Țării Românești este chiar Radu Negru. Cu toate că opinia asupra existenței acestuia a devenit nefavorabilă pe parcursul secoleleor XIX și XX, istoricii moderni consideră că voievdul a existat, însă modul de reconstituire a imaginii sale diferă, în funcție de modul de abordare al istoricilor. În ceea ce urmează, voi prezenta evoluția opiniei unor istorici care au abordat în secolele XIX, XX și XXI problematica voievoduli întemeietor de țară Radu Negru.

Opinia istoricilor secolului XX

În contextul realizării României Mari la 1918, imaginea unei Românii organizate de un personaj istoric învăluit de mister, venit din Transilvania catolică și maghiară a fost considerat inacceptabil și nu a permis istoricilor să depășească stadiul integrării lui Radu Negru ca o simplă plăsmuire populară.

Constantin C Giurescu în „Istoria Românilor” neagă existența personajului Radu Negru dintr-o dublă perspectivă: 1.Negru Vodă este Tihomir, tatăl lui Basarab, între Tihomir și Negru Vodă nefiind nicio legătură; 2.Țara Românească s-a născut prin reuniunea voievozilor dintre Dunăre și Carpați, voită sau nevoită, dr fără existența descălecatului.

Gheorghe Brătianu în „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești” prezintă punctele de vedere ale mai multor istorici consacrați, dintre care doar Alexandru Xenopol susține existența voievodului.

Alexandru Lapedatu susține confuzia între personajul Negru Vodă al datinei populare și ceea ce el consideră că ar fi realitatea reprezentată de Basarab Întemeietorul. În continuare explică confuzia izvoarelor din secolul XVII-XVIII ca „o invenție pur cărturărească”. „Negru Vodă” devine „Radu Negru” în opinia istoricului, deoarece s-a făcut o substituire literară între Radu I din secolul XVI și personajul din datini.

Dimitrie Onciul consideră că miticul Negru Vodă este de fapt Radu Basarab (1377-1383), confuzia fiind susținută de titlul de „herțeg de Amlaș și Făgăraș” deținut de domnii munteni.

Nicolae Iorga susține că Negru Vodă este un pretins întemeietor venit din Făgăraș, adevăratul întemeietor fiind Basarabă (Basarab) pentrucă Făgărașul nu putea furniza un conducător, nefiind locuit și organizat politic decât în secolul XIV. Totuși, exclude confuzia lui cu Radu I, apreciind că hrisoavele mănăstirești ce fac referință la personajul mitic îl amintesc de fapt pe Neagoe Basarab.

C. Filitti continuă să nege existența lui Radu Negru , care este doar o imagine a lui Basarab și a fiului său său Alexandru. Prenumele „Radu” ar fi rezultatul aceleiași confuzii amintite de Iorga.

Ioan Lupaș susține că Negru Vodă trebuie identificat cu Basarab „al cărui nume personal devine patronimic și se transmite urmașilor”. Confuzia cu Radu I o interpretează altfel pentru că acesta, renunțând la feudele Amlaș și Făgăraș, ar fi creat prilejul formării tradiției descălecatului.

Constantin C. Giurescu nu îi acordă lui Radu Negru vreo importanță și nu încearcă să interpreteze orginea tradiției populare, dar își exprimă certitudinea întemeirii Țării Românești prin unificarea formațiunior prestatale din stânga și din dreapta Oltului. Spune că tradiția descălecatului a fost „o teorie scumpă istoricilor” pentru că se leagă de suferințele ardelenilor și de realitatea fenomenului din Moldova.

Tara_Fagarasului.svgCu toate acestea, există o serie de contra-argumente aduse punctelor mai-sus menționate. De exemplu, Alexandru Lapedatu susține că mormântul din secolul XIV de la Biserica Domnească Curtea de Argeș i-ar aparține lui Basarab și este chivernisit cu portul și obiecte catolice fără să se întrebe dacă nu cumva acestea nu pot fi puse în legătură cu un conducător ortodox ce ar fi trebuit să foloseacă portul bizantin. De asemenea, datinile susțin că Negru Vodă, voievod din Făgăraș, are ca soție o prințesă maghiară pe nume Marghita și descalecă la Câmpulung unde îi învinge pe tătari și întemeiază Țara Românească. Această poveste circulă atât în Făgăraș, cât și în Argeș și Buzău.

Concluzia lucrării sale este  că „trebuie să renunțăm azi al mitul descălecării”, iar singurul istoric citat de acesta care susține descălecatu, Xenopol, nu poate fi luat in serios pentru că Bogdan Petriceicu Hașdeu îl consideră „ultraconservator în știință, dușman instinctiv al vederilor noi” și pentru că „Cronica Basarabilor”, construită de el însuși, cuprinde evenimente mult mai numeroase și variate decât tradiția.

Pavel Chihaia, în lucrarea „De la «Negru Vodă» la Neagoe Basarab” îl citează pe Dimitrie Onciul care vine cu 4 ipoteze privind ideea descălecatului:

Radu I a părăsit Transilvania ca voievod independent, păstrând Amlașul și Făgărașul, fiind ulterior confundat cu Negru Vodă.

mormantul nr 10 Curtea de ArgeșRapoartele dintre „Basarabii” din dreapta Oltului și Negru Vodă pe fundalul mai mare al relației dintre „amândouă Valahiile din dreapta Dunării și imperiul lui Asan”. Respinge ideea că „Negru” este un nume popular, considerând că reprezintă lucuitorii „Cumaniei Negre”.

S-ar face confuzie cu invazia tătară din 1241. Ar putea fi o plăsmuire populară, creată după modelul descălecatului lui Dragoș în Moldova.

Opinia istoricilor secolului XXI

Ultimii istorici din secolul XXI sunt însă adepți declarați ai lui Radu Negru, deși reconstituirea lor pleacă de la premise diferite.

Lucrarea lui Neagu Djuvara – „Thocomerius-Negru Vodă” – este dedicată voievodului făgărășan Radu Negru. Argumentele pe care le aduce în favoarea existenței reale a voievodului sunt determinate de analogiile cu întemeierea Moldovei  (prin descălecatele voievozilor maramureșeni Dragoș și Bogdan) și cu întemeierea Franței. Nu este vorba în acest ultim caz despre un descălecat, dar cu siguranță conducerea unei societăți fundamental romanizată revine unui grup de germani – francii – tipar ce poate fi extins la o altă societate romanizată – cea a vlahilor – condusă de un neam de cumani. Alte argumente vin din interpretarea modernă a izvoarelor din secolele XV-XVII și a viziunii particulare a istoricilor. Bineînțeles, Neagu Djuvara asociază și contextul istoric din secolul XIII cu legenda întemeietorului de țară și o nouă viziune a datelor oferite de arheologie pentru întemeierea Țării Românești. Ca urmare, povestea voievodului făgărășan Radu Negru, în viziunea lui N.Djuvara, este povestea unui conducător cuman din Transilvania, după căderea statului cuman extracarpatic în 1241, odată cu invazia tătaro-mongolă. Acesta este forțat de împrejurările complicate ale finalului dinastiei arpadiene din Ungaria și formarea hoardei tătarilor hanului Nogai să părăsească Făgărașul pentru a se stabili la Câmpulung, la sudul Carpaților. De acolo preia conducerea formațiunii politice a lui Seneslau, fapt atestat și de mutarea capitalei la Curtea de Argeș. În continuare, Tochomerius – Radu Negru – îl are ca urmaș pe Basarab, care continuă conflictul cu Ungaria pe care îl tranșează prin victoria de la Posada și apoi pe Nicolae Alexandru, ale cărui acțiuni politice și religioase demonstrează genealogia lui făgărășeană.

Cornel Bârsan redactează o amplă lucrare dedicată lui Radu Negru Vodă pe care o intitulează sugestiv „O istorie furată”. Interpretările sale depășesc stadiul izvoarelor istorice, orale, scrise, pictate și arheologice, deoarece abordează inclusiv interesele istoricilor români consacrați, titularii unor șabloane create în contexte istorice diverse: contextul formării statului român modern în 1859 sau al realizării României Mari la 1918. În același timp, orgoliul unei Românii organizate de un personaj istoric învăluit de mister, venit din Transilvania catolică și maghiară nu a permis istoricilor să depășească stadiul integrării lui Radu Negru ca o simplă plăsmuire populară. Astfel, Radu Negru este român din Făgăraș, cu centrul în satul Pojorta, unde s-a păstrat numele de Negrea, cu referire evidentă la Negru. S-a evidențiat în luptele cu tătarii ale regelui Ungariei din 1285, dar și în luptele pentru tronul regatului după moartea lui Ladislau al IV-lea Cumanul. Ulterior ajunge la sudul Carpaților, regiune în care avea deja baze politice, deschide o comunicare diplomatică cu tătarii și se răzbună pe noul rege al Ungariei, Andrei al III-lea care îl  atacase la 1290 chiar în Făgăraș, cetate incendiată de oastea regală, ulterior în Adunarea Stărilor de la Alba Iulia din 1291, când oferă moșiile Făgărașului și Amlașului nobilului Ugrinus.

Ioan-Aurel Pop în lucrările „«Din mâinile valahilor schismatici… » Românii și puterea în Regatul Ungariei (sec.XIII-XIV)” și „Istoria Transilvaniei” consideră că în contextul nemulțumirii românior din Făgăraș, un grup de români și catolici a trecut la sudul Carpaților, ghidat de un voievod numit în tradiția populară „Negru Vodă”. Acesta ar fi voievodul care s-a revoltat în 1290 împotriva regelui maghiar, „a rezistat o vreme sub munte”(cel mai probabil la cetatea Breaza), a trecut munții în jurul lui 1290 și a dat un impuls procesului de unificare statală. Totuși, episodul nu poate fi legat concret de dinastia Țării Românești, menționată la începutul secolului XIV, reprezentată de Togomerius (Tihomir), fiul său Basarab și urmașii săi. Basarab este un nume de rezonanță turanică, dar nu are legătură directă cu etnia personajului. Pe parcursul secolelor XIII-XIV, formațiunea politică de la est de Olt i-a avut ca voievozi pe Seneslau, probabil Negru Vodă, probabil Tihomir și Basarab. Astfel, nu se cunoaște veriga între Seneslau și Negru Vodă, între Negru Vodă și Tihomir și nici între Negru Vodă și Basarab „fiul lui Tihomir”, dar este sigur că Basarb a fost primul conducător adevărat și recunoscut al Țării Românești.

În concluzie, persistența legendei în rândul poporului român de pe ambele părți ale Carpaților Meridionali se sprijină pe realitatea istorică prea puțin documentată.

În concluzie, persistența legendei în rândul poporului român de pe ambele părți ale Carpaților Meridionali se sprijină pe realitatea istorică prea puțin documentată.

(Andrei Morar)

Imagini folosite:

– hartă a Țării Făgărașului

– imagine cu Mormântul Princiar de la Mănăstirea Domnească din Curtea de Argeș (Mormântul Nr. 10, atribuit de unii istorici lui Radu Negru sau unuia din urmașii săi)

– reconstituire a persoanei îngropate în mormântul princiar realizată de Radu Oltean și utilizată în lucrarea lui Negu Djuvara „Thocomerius-Negru Vodă”

Bibliografie:

Constantin C Giurescu – „Istoria Românilor”

Gheorghe Brătianu – „Tradiția istorică despre întemeierea statelor roânești”

Pavel Chihaia – „De la «Negru Vodă» la Neagoe Basarab”

Neagu Djuvara – „Thocomerius-Negru Vodă”

Cornel Bârsan – „Istorie furată”

Ioan-Aurel Pop – „«Din mâinile valahilor schismatici… » Românii și puterea în Regatul Ungariei (sec.XIII-XIV)” și „Istoria Transilvaniei”




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *