Pentru că avem multe de spus!

.

Peste 200 de bicicliști la startul celei de-a doua ediții Bike&Like


bike like2018213 bicicliști, majoritatea corporatiști din Cluj-Napoca  și București, au luat startul în această dimineață la cea de-a doua ediție Bike&Like. În această ediție organizatorii și-au propus ca traseul să fie un tur de biciclete pe urmele eroilor rezistenței anticomuniste pe traseele Făgăraș – Toderița și Făgăraș – Drăguș.

Participanții la turul ciclist află direct de la martorii acelor timpuri povestea rezistenței și se vor întâlni cu specialiști în istoria recentă. Turul include și prezentarea de produse din gastronomia de rezistență.

TRAC – Turul Rezistenței AntiComuniste din Țara Făgărașului își propune să readucă în memoria contemporanilor, în special al tinerilor, eroii rezistenței anticomuniste din Țara Făgărașului, incluzând zona într-un circuit turistic sustenabil, cum este cel al turismului cu bicicleta.Turul se desfășoară în două etape.

7.07.2018: Cetatea Făgăraș – Poiana Toderița (19 km cronometrați, 19 km retur)

Start 9.30                    Cetatea Făgăraș spre Poiana Toderița

11.00 – 13.00              Istorie povestită: Florin Palas, profesor și jurnalist, cercetător al rezistenței anticomuniste în România

                                    Gastronomie de rezistență: Sloi de Șercaia – Produs în Țara Făgărașului

13.00 – 14.30             Retur Poiana Toderița – Cetatea Făgăraș

17:30                           Eveniment public: Istoria rezistenței anticomuniste

                                    din Țara Făgărașului și povestea eroilor rezistenței

bikelikeInvitați:

Lucia Baki, co-autoarea volumului Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc de Ion Gavrilă Ogoranu  

Octav Bjoza, Președinte Asociaţia Foștilor Deținuți Politici din România

Camelia Varga, actriță, Târgoviște, recital din poezie Radu Gyr

Anca Urmaciu, recital nai

Loc: Crama Cetății Făgăraș

Degustare de plăcintă tradițională de Cincșor

bike like8.07.2018: Cetatea Făgăraș – Poiana Drăguș  (30 km cronometrați, 30 km retur)

Start ora 9.00              Cetatea Făgăraș – Poiana Drăguș

11.00 – 13.00              Istoria rezistenței anticomuniste și gastronomie de rezistență

                                    Invitat: Vasile Bucelea, fost deținut politic

                                    Ospitalitate de Drăguș: Pâine de casă, slănină, brânză și ceapă de Drăguș

13.00 – 15.00             Retur Poiana Drăguș – Cetatea Făgăraș

15.00                           Cetatea Făgăraș – Premierea performanțelor sportive ale participanților

Organizatorii evenimentului sunt Primăria municipiului Făgăraș, Primăria comunei Șercaia, Primăria comunei Drăguș împreună cu Asociația PROTURISM ȚARA FĂGĂRAȘULUI,  Asociația Foștilor deținuți politici și Asociația Club Sportiv NoStress. Evenimentul este cuprins în Calendarul manifestărilor cultural-educative, sportive și artistice al primăriei municipiului Făgăraș.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *