În perioada 26 – 28 octombrie 2022, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreuna cu polițiști ai Secției de Poliție Rurala Voila și reprezentați ai Garzii Forestiere Brașov, au efectuat o actiune pe linie de silvicultură pe raza localității Voila, județul Brațov.
Acțiunea a urmărit, în principal, verificarea activităților desfășurate de către societățile comerciale ce au ca obiect de activitate expolatarea, depozitarea și prelucrarea materialelor lemnoase în ceea ce privește legalitatea transportului de lemn, condițiile privind legalitatea deținerii și provenienței materialelor lemnoase, existenta si legalitatea întocmirii și eliberării documentelor de proveniența si transport a materialului lemons, modul de deținere și evidența intrarilor – ieșirilor de material lemnos.
Cu ocazia activitaților efectuate, a fost verificata o societate comerciala de profil cu sediul în localitatea Voila, iar pentru abaterile constatate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei.
Totodata, a fost dispusă măsura confiscării cantității de 5 mc cherestea de esență fag, în valoare totală de peste 860 lei.