Polițiștii au emis ordin de protecție față de un făgărășean ce și-a agresat fiul


 

catuse barbatPolițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din mun. Făgăraș, jud. Brașov. În fapt, la data de 14 iulie a.c., în jurul orelor 22.00, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe fiul său, în vârstă de 21 ani, în timp ce se aflau la domiciliul situat în mun. Făgăraș. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul se află sub măsura controlului judiciar, dispunându-se reținerea acestuia pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.