Pentru că avem multe de spus!

.

Poveste de dragoste fără sfârșit! Doi făgărășeni sunt căsătoriți de mai bine de 65 de ani și se iubesc ca în prima zi


  • Poveştile de dragoste ale bunicilor sau părinţilor noştri pot fi considerate azi adevărate lecţii de viaţă. În contextul în care sunt înregistrate tot mai multe divorţuri, un cuplu din Făgăraș dovedește că respectul şi sentimentele puternice pot dura chiar şi după 65 de ani de căsnicie.

Maria și Iosif Puia

Care este secretul unei căsnicii fericite şi împlinite? Este întrebarea la care ne chinuim să răspundem de decenii bune. Pare, însă, că doi făgărășeni, care și-au unit destinele în urmă cu aproape 66 de ani, au găsit acel secret. Se țin și acum de mână, se iubesc la fel ca în prima zi și tot timpul pe care îl au și-l petrec împreună. În vara anului 1954, Iosif și Maria, ambii din satul Grânari, își uneau destinele în fața familiilor lor și în fața lui Dumnezeu. Nimeni nu se gândea, însă, pe atunci, că aproape 66 de ani mai târziu vor fi tot împreună, împărțindu-și bătrânețile, zâmbetele, poveștile, viața.

Iosif are 92 de ani, iar Maria 83. S-au cunoscut la începutul anilor 1950. Amândoi crescuseră în satul Grânari, lângă Jibert. Iosif spune că și-a cunoscut viitoarea mireasă prin intermediul unei rude. „Aveam pe atunci o drăguță, era verișoară cu soția mea și așa am cunsocut-o și pe Maria. Însă imediat după ce am cunoscut-o am plecat în armată. Și m-am gândit să îi scriu o scrisoare, era foarte drăguță și îmi plăcea de ea. Și așa a început totul. Mi s-a spus că scriam frumos, cred că asta a atras-o la mine încă de la început. Am început cu o scrisoare, am primit răspuns la ea. Și atunci am prins curaj și i-am tot scris. Iar când m-am întors acasă ne-am și căsătorit“, își amintește nenea Iosif.

După căsătorie cei doi soți și-au propus să locuiască în Grânari, mai ales că, timp de 6 ani, nenea Iosif a fost și primarul localității. „Am fost ales primar al localității Grânari timp de 6 ani, între 1961 și 1967. Pe atunci nu existau comune, ci fiecare localitate sau aproape fiecare localitate avea câte un primar. Iar adunarea sătească din Grânari m-a ales pe mine, în 1961, să fiu primar al localității. Pe timpul meu localitatea a fost electrificată. A venit pe atunci cineva de la partid și mi-a propus să electrific satul. Toate localitățile din jur erau electrificate, doar Grânari rămase ultimul. Așa că n-am mai stat pe gânduri și am acceptat, tot ce mai trebuia să fac era să conving adunarea din sat câte de benefică este electrificarea. Satul Grânari avea un buget, iar adunarea sătească putea hotărî ce să se facă cu acei bani strânși de la oameni. Am făcut o adunare generală și am încercat să explic oamenilor ce înseamnă acest lucru, cât de benefic este ca satul să fie electrificat, fiecare casă să aibă curent în casă. Prima dată oamenii n-au înțeles, nu puteau concepe că se poate așa ceva la ei în case, mai ales că mai trebuiau să mai scoată și ei ceva bani din buzunare. Pe vremea aceea erau mulți bani, însă am încercat să le argumentez că restul banilor vin de la stat și de la bugetul satului Grânari. Doar după o a doua adunare generală, în care a vorbit atât de frumos și preotul satului, oamenii au fost convinși“, explică nenea Iosif.

Tanti Maria a fost încă de la început alături de soțul ei și, spune ea, chiar dacă s-au mai certat, în 5 minute le și trecea. „Am ascultat de el încă de când ne-am căsătorit. Eram un copil pe atunci, aveam doar 16 ani, și am avut multe de învățat. Și acum tot de el ascult și chiar dacă ne mai certăm, ca în orice cuplu, imediat ne și trece. Cele mai bune lucruri sunt înțelegerea și respectul. Am dus greul împreună. Dacă am spus „Da“ în fața lui Dumnezeu, atunci așa rămâne. Acum, după un an cuplurile deja divorțează“, spune tanti Maria.

După 1967 cei doi s-au mutat la Rupea, pentru o viață mai bună, iar în anii ’70 s-au mutat în Făgăraș. „Eu, înainte să fiu primar, am făcut cursuri de prelucrare a laptelui, în armată. Și am colectat laptele de la noi din sat. Am făcut și telemea și caș. Și satul Lovnic avea un centru de prelucrare a cașcavalului și acolo duceam brânzeturile pe care le făceam. Însă după ce nu am mai fost primar m-am întors din nou la ceea ce știam, în industria laptelui. Însă atunci era ocupat postul de lăptar în sat, așa că mi s-a dat un alt post, la Rupea. Și așa am ajuns și în Rupea“, povestește nenea Iosif.

În schimb, tanti Maria fusese îngrijitoare la grădiniță în sat. „Erau mulți copii pe atunci la grădiniță la noi în sat, și români, și maghiari. Și era o singură educatoare. Așa că nu de puține ori am ajutat-o cu cei mici, mi-a plăcut mult să lucrez cu copiii, să fiu în preajma lor. Când a venit Colectivul, era obligatoriu să îți trimiți copiii la grădiniță, nu mai puteau mamele să aibă grijă de ei, ele trebuiau să se ducă la muncă. Așa că la grădiniță s-au făcut și paturi, într-o clasă erau lecții, în alta se dormea, în alta era bucătărie, în alta birouri“, povestește și tanti Maria.

Și pentru că au iubit mult copilașii, familia Puia s-a și mărit cu doi copii, în anii ’60, o fată și un băiat. Iar acum au și nepoți și strănepoți. „Fata lucrează în Făgăraș, iar băiatul s-a mutat în București. Avem și nepoți și strănepoți, pe care îi iubim tare mult. Acum și copiii noștri sunt pensionari, iar nepoții sunt mari“, spune nenea Iosif. De-a lungul vieții sale, fostul primar al localității Grânari a drămuit foarte bine bani, acesta considerând că dacă nu ai grijă de bani îţi baţi joc de propria muncă. Mai mult, a fost important ca familiei să nu-i lipsească nimic.

Acum 10 ani, Iosif Puia a scris și o carte despre satul Grânari, iar prefața a fost scrisă de prof. Ioan Funariu. „Este o carte cu memoriile mele, cu date despre satul unde am crescut, cu oamenii de acolo. Prefața a fost scrisă chiar de prof. Ioan Funariu. Cuprinde și multe poze cu sătenii, cu obiceiuri“, explică Iofis Puia.

Astăzi i-am găsit pe cei doi tot împreună, zâmbind unul la altul și ținându-se de mână. Nenea Iosif ne-a mărturisit că încă o iubește pe tanti Maria la fel ca atunci când erau amândoi în fața altarului. Ne-a și spus care este secretul unei căsnicii trainice. „Știți care este secretul unei căsnicii trainice? Eu zic Da, iar soția nu zice Nu“, zâmbește nenea Iosif, care și încheie cu o glumă. „Mergea un om pe o cărare și tot aude o voce care îi spune: nu păși acolo, că te vei răni, ai grijă că în față este o fântână, vezi să nu te rănești. Și atunci omul întreabă: Dar cine este vocea asta pe care o tot aud. Iar cineva îi răspunde: Sunt eu, îngerul tău păzitor. Și atunci omul, enervat, îi răspunde: și unde ai fost atunci când m-am însurat?!“, încheie, zâmbind, nenea Iosif.

(Alina ROMAN)

 

 

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.