Pentru că avem multe de spus!

.

Prăpăd în urma ploilor! Sâmbăta de Sus, Gura Văii şi Lisa sunt cele mai afectate!


O ploaie torenţială a făcut prăpăd în câteva sate în această dimineaţă. Printre cele mai afectate este satul  Sâmbăta de Sus.

La Sâmbăta a plouat fără întrerupere de la ora 5.00 azi de dimineaţă, până în jurul orei 11.00. Preţ de câteva zeci de minute ploaia a stat, dar acum a început din nou.

Au fost inundate locuinţele şi grădinile oamenilor. ,,Îţi vine să plângi dacă vezi cum arată… În grădină apa este până la genunchi, au fost distruse toate zarzavaturile. Din grădină, apa ne-a ajuns în curţi. Cei care au motopompe încearcă să îşi scoată apa singuri, dar nu fac faţă. Pe toate străzile pe care există pâraie sunt la ora asta inundaţii. Apele au ieşit din matcă şi s-au revărsat pe atrăzi. Au adus cu ele tot fel de gunoaie…  Sunt oameni care îşi scot mobila afară din camere”, a spus o localnică din Sâmbăta, plângând.

Pompierii de la Secţia Victoria intervin la Sâmbăta de Sus la această oră, cu o motopompă, pentru a scoate apa din 5 dintre cele mai inundate curţi şi beciuri. O casă a fost inundată foarte tare, încât a fost nevoie ca două persoane care locuiau acolo să fie evacuate.

Prăpăd este şi în satul Gura Văii din comuna Recea. Aici intervine Detasamentul de pompieri din Făgăraș cu o motopompă.

Şi în Lisa apele mau făcut ravagii. Mai multe curţi şi grădini sunt efectiv sub ape. Pompierii de la Făgăraş sunt acolo cu 2 motopompe.

Pagubele în cele trei sate continuă să se acumuleze pe măsură ce trec orele.

Foto: localitatea Gura Văii

1

2

3

4




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *