Prima golire completă din istoria Barajului Vidraru


Amplu exerciţiu de deversare controlată a apei din lacul de acumulare Vidraru. Milioane de metri cubi de apă au fost deversate în aval.

Toți locuitorii comunelor de pe malul Râului Argeș au fost informați cu privire la această operațiune și au primit chiar și un mesaj Ro-Alert.

Acțiunea s-a făcut controlat, tocmai pentru a se evita un incident dramatic, asemănător celui din 1974, când o vană s-a rupt și apa a năvălit peste localități.

Au fost eliberate cantităţi diferite de apă, cu debite în creştere, pentru a verifica modul în care albia râului Argeş poate prelua volumele evacuate în condiţii de siguranţă.

„Scopul exerciţiului este testarea condiţiilor reale de deversare controlată a apei, în contextul în care, în luna decembrie, va începe golirea barajului Vidraru pentru lucrările de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru. Am dispus mobilizarea tuturor instituţiilor implicate, astfel încât exerciţiul să se desfăşoare în deplină siguranţă”, a transmis prefectul judeţului Argeş, Ioana Făcăleaţă într-o postare pe Facebook.

Hidroelectrica a început, în 1 august, prima etapă a procesului de golire controlată a acumulării Vidraru, cu un termen estimat de finalizare în 28 februarie 2026, pentru asigurarea condiţiilor tehnice de efectuare a lucrărilor de retehnologizare din cadrul lucrării „Retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru”.

Aceasta este prima golire completă din istoria barajului Vidraru de după anul 1974, o lucrare tehnică majoră, necesară pentru evaluarea şi modernizarea barajului şi a echipamentelor sale după aproape 50 de ani de exploatare continuă.

 

PUBLICITATE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.