Programul „Primul ghiozdan”, finanțat de Primăria Făgăraș, va continua și în anul școlar 2020-2021, a hotărât Consiliul Local în ședința din această seară. Municipalitatea facilitează, astfel, accesul copiilor la educaţie şi încearcă să prevină abandonul şcolar.
Toți elevii care vor intra în clasele pregătitoare vor primi ghiozdane complet echipate. Fiecare va conține: 10 caiete de diferite tipuri, două creioane, un stilou, patru coperți A5, acuarele, un penar, o riglă, o radieră și un pachet cu creioane colorate.
Fondurile de 40.000 de lei vor fi asigurate din bugetul local, prin Direcția de Asistență Socială, în funcție de numărul solicitărilor. Acestea vor trebui întocmite de unitățile școlare din municipiu.
Beneficiarii sunt cei aproximativ 400 de copii de clasă pregătitoare care frecventează școlile din Făgăraș. În cazul în care vor fi mai mulți elevi înscriși, numărul ghiozdanelor va fi suplimentat.