În cartierul Combinat vor fi construite 64 de locuințe sociale pentru tinerii din grupuri vulnerabile, după ce autorității locale i-a fost aprobată cererea de finanțare a acestor locuințe, depusă pe PNRR.
Valoarea proiectului este de 20,9 milioane de lei.
,,Obiectivul investiției este de a crește accesul la locuințe de calitate pentru tinerii aflați în dificultate. Propunerea municipiului a fost de realizare a 64 de locuințe, ale căror costuri însumau totalul de buget disponibil, alocat în cadrul programului PNRR, componenta 10-Fondul Local pentru această categorie de localitate. Locuințele ce urmează să fie construite în Municipiul Făgăraș în cartierul Combinat pe strada Plopului vor fi amplasate în 4 imobile identice cu regim de înălțime parter + 3 etaje și vor fi de 2 tipuri: 8 garsoniere și 56 de apartamente cu 2 camere. Terenul pe care urmează a fi amplasate clădirile este liber de construcții și este în proprietatea publică a Primăriei Municipiului Făgăraș. Cererea de finanțare depusă de Primăria Municipiului Făgăraș a fost aprobată, fiind publicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, au declarat reprezentanții Primăriei Făgăraș.
Foto: arhivă
Dar cu blocurile din combinat care sunt vandalizate de locatari,nu spuneți nimic?