Prins băut la volan pe raza localităţii Cincu


Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 25 noiembrie 2020, în jurul orei 11.10, polițiștii rutieri au depistat un bărbat care a condus un autoturism pe DJ105A, pe raza localității Cincu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,74 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.