Pentru că avem multe de spus!

.

Profesorul Ion Funariu a împlinit astăzi 85 de ani


În 6 februarie îşi sărbătoreşte ziua de naştere unul dintre cei mai iubiţi dascăli făgărăşeni. Este vorba de profesorul care le-a stabilit originile în Ţara Făgăraşului lui Mihai Eminescu (Vad) şi lui Decebal (Scoreiu).

Ion Funariu s-a născut în 6 februarie 1934 la Copăcel, în familia unor plugari. A absolvit Liceul ,,Radu Negru”, iar apoi Facultatea de Filologie de la Bucureşti, avându-i la catedră pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Graur, Alexandru Rosetti, Jean Livescu şi Zoe Dumitrescu Buşulenga. Funariu - deschidere 1

S-a întors acolo unde s-a născut, la Copăcel, primii săi ani ca profesor fiind în satul natal. A devenit apoi directorul Şcolii generale din Copăcel, inspector la Secţia de Învăţământ şi Cultură a Raionului Făgăraş, preşedintele Comitetului de Cultură al municipiuluiFăgăraş, preşedintele Cercului profesorilor de română din zona noastră, preşedintele Societăţii de Ştiinţe filologice din România – filiala Făgăraş, directorul Liceului ,,Radu Negru”. A condus liceul pe care l-a absolvit în perioada 1982-1990.

A funcţionat în învâţământ vreme de 50 de ani şi şi-a lăsat amprenta, cu ştiinţă ori fără, peste 50 de generaţii de elevi.

Astăzi, Ion Funariu, ca pensionar, continuă să scrie. A scris până acum aproape o bibliotecă şi tot mai are de scris.

În colaborare cu alţi profesori din Braşov a scris: ,,Dicţionar de personaje literare”, ,,Dicţionar de proză românscă”, ,,Dicţionar de poezie românească”, ,,Dicţionar de critică liteară românească”, ,,Manual de limba română pentru clasa a XII-a”, ,,Literatura română pentru Bacalaureat” – 7 ediţii.

Este şi un desăvârşit autor de monografii şi culegeri de folclor: ,,Românii de pe Valea Izinelor” (Viştea de Jos), ,,Românii de pe Valea Sebeşului” (Sebeş), ,,Neamurile satului Sebeş”, ,,Dicţionar de personalităţi din Ţara Făgăraşului” – 2 ediţii, ,,Nunta de la Copăcel”, ,,Colinzi din Ţara Făgăraşului”, ,,Junii lui Crăciun”, ,,Roata stelelor”.

Cât despre mare sa dragoste, Eminescu, o regăsim în ,,Eminescu şi Ţara Făgăraşului”.

Iar cu cele trei volume din ,,Terra Blachorum”, care adună 2.000 de pagini, i-a depăşit lui Călinescu celebra ,,Istorie a literaturii române”. ,,Terra Blachorum” este o monografie complexă a Ţării Făgăraşului pe care dascălul vrea să o ducă mai departe. ,,Vreau să scriu până la 7 volume, dacă nu apune soarele”, a spus acesta. În prezent lucrează la volumul nr. IV.

Profesorul Funariu este căsătorit cu Silvia Funariu, cea care a fost directorul grădiniţei nr. 7 din Făgăraş vreme de 25 de ani. Împreună au trei fete şi patru nepoţi.

La mulţi ani, maestre! Să mai adăugaţi multe primăveri acestor 85!

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *