Pentru că avem multe de spus!

.

Proprietarul Nitroporos Făgăraş, condamnat la închisoare. Decizia nu e definitivă.


Patronul grupului Interagro, din care fac pare combinatele Nitroporos Făgăraş şi Viromet Victoria, Ioan Niculae, a fost condamnat, joi, în prima instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare.

Decizia nu este definitivă.

nitroporos

Iată decizia luată de judecători:

,,Dosarul nr.15884/3/2016

Condamnă pe inculpatul Ioan Niculae la pedeapsa finală de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Aplică inclusiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a ÎI a, b şi c C.p. 1969 pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 C.p. din 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a ÎI a, lit.b şi lit.c C.p..

Achită inculpatul Gheorghe Bunea Stancu pentru infracțiunea prevăzută de art 13 Lg 78/2000 cu aplicarea articolului 5 Cp.

Menţine măsura asiguratorie a sechestrului în vederea confiscării speciale şi a recuperării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de 24.806.831 lei (câte 3.543.833 lei/inculpat).

Instituie, în vederea confiscării speciale şi a recuperării cheltuielilor judiciare, măsura asiguratorie a sechestrului, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, ale inculpaţilor Ioan Niculae, Barac Viorel, Toncea (actuala Niculae) Nicoleta Mariana, SC INTERVITT SRL, SC LIBAROM AGRI SRL, SC MIKE TRADING & INVESTMENT SRL până la concurenţa sumei de câte 3.543.833 lei/inculpat.

Ia act că prejudiciul creat părţii civile ANAF, în suma de 11.438.169 lei, a fost recuperat prin compensare.

Executorie în ceea ce priveşte instituirea măsurii asiguratorii.

Cu drept de apel.

Ce acuzaţii îi aduc procurorii DNA

Niculae a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului București.

Potrivit DNA, în perioada august 2008 – martie 2009, între Interagro SA şi Libarom Agri SRL, societate specializată în producţie agricolă şi tranzacţii cu produse agricole, s-a încheiat şi derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate. În baza acestui contract, au fost înregistrate în contabilitatea firmei Interagro SA operaţiuni nereale în baza cărora s-au eludat plăţile taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.

Procurorii arată că obiectul contractului a constat în realizarea de materiale promoţionale (brelocuri, post-it-uri şi standuri) pentru SC Interagro SA.

,,Concret, în urma încheierii şi derulării contractului respectiv, ca urmare a deciziei inculpatului Ioan Niculae, au fost înregistrate în evidenţa contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 lei. În aceeaşi perioadă, tot inculpatul Ioan Niculae a fost cel care a decis şi coordonat realizarea unui circuit de spălare a banilor, prin intermediul unor operaţiuni fictive, prin firmele faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată ca persoane juridice, scopul fiind acela: de a externaliza veniturile firmei ‘mamă’ (Interago SA), pentru a nu fi supuse taxării/impozitării, de a crea imposibilitatea urmăririi sumelor de bani intrate în firmă de către eventuali creditori în cazul existenţei unor datorii, de a finanţa unele afaceri din cadrul grupului fără a se apela la metodele obişnuite (împrumuturi, credite bancare)”, susţine DNA.

Conform DNA, în acest fel a fost finanţată cu 5 milioane de euro firma Intervitt (divizia de vinificaţie a grupului Interagro), prin majorarea capitalului social prin aportul unei firme de tip offshore din Insulele Virgine Britanice ce îşi desfăşoară activitatea în Cipru, controlată de Ioan Niculae.

Încheierea şi derularea contractului de prestări servicii de publicitate dintre SC Interagro SA şi societatea respectivă s-a făcut prin intermediul lui Viorel Bărac, care a semnat contractul şi ulterior s-a ocupat de transferarea sumelor de bani către Libarom Agri SRL, arată procurorii.

,,Inculpaţii au beneficiat şi de ajutorul preşedintelui SC Interagro SRL, Toncea Nicoleta Mariana (n.r. soţia lui Ioan Niculae), care, din dispoziţia inculpatului Ioan Niculae, s-a implicat în realizarea plăţilor către firma SC Libarom Agri SRL şi de reintroducerea sumelor de bani ‘spălate’ în circuitul civil. Circuitul financiar de spălare a banilor proveniţi din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iniţiat şi coordonat de inculpatul Ioan Niculae, a avut ca urmare prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei şi impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei”, arată DNA.

Procurorii mai spun că, în perioada ianuarie – martie 2009, patronul grupului SC Interagro SA, Ioan Niculae, a iniţiat şi desfăşurat activităţi de corupere a omului de afaceri de origine libaneză Said Baaklini şi a unei alte persoane, a unor funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o hotărâre de guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice. Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei Interagro de circa 600 milioane euro, reprezentat de vânzarea îngrăşămintelor chimice din stocurile existente sau ce urmau a fi produse.

Conform DNA, activităţile de corupere desfăşurate de Ioan Niculae s-ar fi realizat prin intermediul lui Gheorghe Bunea Stancu, scrie Agerpres.

Ioan Niculae

A mai fost la închisoare

Reamintim, în 2 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe patronul grupului SC Interagro SA, Ioan Niculae, la doi ani şi şase luni de închisoare în doarul ,,Mită la PSD”. În acelaşi dosar au fost condamnaţi Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac, la doi ani şi şase luni cu executare.

La 15 iulie 2016, Ioan Niculae a fost eliberat condiţionat.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.