Salon Aspect: ,,Prin munca şi viziunea noastră veţi descoperi aspectul care vi se potriveşte!”


Făgăraş. Ieşirea spre Braşov. Partea stângă a sensului de mers. Parter de bloc vopsit cu verde. Parcă în locul acela îmi rămăsese în minte o frizerie pentru bărbaţi, nu de alte dar era postată o reclamă mare cu ,,Gentleman” care sărea în ochi de la distanţă. Nu o mai văd acum. Îmi era cunoscută pentru că o pomeneau toţi bărbaţii pe care îi cunoşteam. Era un trend al momentului să te tunzi la ,,Gentleman”. Totuşi ceva continuă să existe în acel spaţiu. Aflu că surprindere că s-a schimbat numele salonului, iar echipa s-a pregătit intens să se ocupe şi de coafatul femeilor. Am rămas la un tuns şi la un aranjat. Cu ceva emoţii, e drept. Mi se pare că rar îmi nimereşte cineva o tunsoare care să mă prindă. De regulă ies cu ciudă de la coafor. De data asta mi-a plăcut, emoţiile au fost degeaba, iar atmosfera colegială de acolo te face să crezi că eşti între prieteni. M-am hotărât să-i întreb pe stilişti câte ceva despre noul lor proiect.

coafor 6

Reporter: Cine sunteți?

Ciprian Daniel Comanici: Cel mai probabil ne cunoașteţi deja din echipa fostului salon ,,Gentleman”, situat pe strada Tudor Vladimirescu, vizavi de Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte. Acela este locul în care noi putem spune că am cunoscut succesul şi aprecierea multor cetăţeni ai oraşului, datorită serviciilor de calitate oferite şi punctualităţii faţă de fiecare client.

Reporter: De ce aţi schimbat numele salonului din ,,Gentleman” în ,,Salon Aspect”?

Ciprian Daniel Comanici: Numele de ,,Gentleman” a prins foarte bine şi a devenit popular în scurt timp, însă prin mesajul lui face referire la tunsorile masculine. În realitate, aici avem un salon mixt, ce oferă servicii de calitate atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Reporter: De unde ideea de ,,Salon Aspect”?

Ciprian Daniel Comanici: Am ales acest nume după lungi cugetări (râde), deoarece reprezintă toate categoriile de clienţi şi scopul serviciilor noastre: aspectul vostru. Noi suntem mulţumiţi dacă cei care ne trec pragul pleacă mulţumiţi de cum arată.

Reporter: Ce îmbunătăţiri aduce această schimbare?

Ciprian Daniel Comanici: Pentru a putea oferi şi servicii de coafor pentru femei, pregătirile au început de acum un an, când ne-am apucat sa studiem tunsul, coafatul şi vopsitul părului feminin la Şcoala Portret Education, sub îndrumările profesorului Ciprian Vaida, un nume foarte cunoscut în lumea hairstyling-ului din Braşov. În acelaşi timp, am reamenajat spaţiul şi am mărit echipa, astfel încât să ne putem desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii. La ora aceasta suntem 6 colegi în echipă: Alex, Andrea, Andrada, Marcela, Isabela şi Ciprian.

Reporter: Ce e mai greu de mulţumit la coafor: femeia sau bărbatul?

Ciprian Daniel Comanici: (stă în cumpănă) În ultimul timp exigenţele au crescut atât pe partea de frizerie cât şi pe cea de coafor. Bărbaţii sunt tot mai atenţi la imaginea lor, îşi aranjează părul si barba luna, însă tot femeile sunt mai greu de mulțumit, deoarece serviciile de coafor sunt mai complexe şi implică mai multe elemente de care trebuie să ţinem cont pentru a se armoniza într-un aspect care avantajează trăsăturile si a se ,,asorta” cu atitudinea. Elementele principale sunt: textura, densitatea şi culoarea naturală a părului, procentajul de fire albe, culoarea ochilor, proeminenţa oaselor faciale, forma feţei si multe alte detalii printre care se numără stilul vestimentar şi chiar locul de muncă.

Reporter: Te întreb pentru femei, care sunt culorile toamnei?

Ciprian Daniel Comanici: La modă sunt şi încă vor mai fi culorile extravagante, în nuanţe țipătoare. De exemplu, vârfurile vopsite în nuanțe de albastru, violet, roz sau vârfurile mai deschise decât rădăcina. Vor râmâne la mare cautare şi culorile de blond platinat.

Reporter: Spune-mi o femeie din România pe care ai vrea să o coafezi!

Ciprian Daniel Comanici: Mi-ar plăcea să o coafez pe Antonia!

Reporter: Un mesaj pentru cititorii noştri şi viitorii clienţi?

Ciprian Daniel Comanici: (se gândeşte) Promitem să rămânem într-o permanentă evoluţie, astfel încât prin munca şi viziunea noastră veţi descoperiţi aspectul care vi se potriveşte.

coafor 5

coafor 4

coafor 3

coafor 2

coafor 1




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.