Șase persoane fără locuință s-au refugiat azi-noapte, din cauza frigului, la adăpostul de noapte din Făgăraș


  • Ger în această dimineață, la Făgăraș.

Adăpostul de noapte

Adăpostul de napte, Șoseaua Combinatului

Expunerea prelungită la frig poate conduce la instalarea stării de hipotermie, iar în cazurile grave se poate solda chiar cu decesul victimei. Tocmai din acest motiv, de câteva zile, adăpostul de noapte din cartierul Combinat a adăpostit câțiva făgărășeni fără locuință. Șase persoane au apelat noaptea trecută la Adăpostul de noapte din Făgăraș, situat pe strada Combinatului, nr. 5. Potrivit reprezentanților Direcției de Asistență Socială din Făgăraș, una din aceste persoane era din comuna Voila, găsită de polițiștii locali zgribulită de frig, în gară.

Adăpostul de noapte le oferă celor fără locuinţă atât găzduire pe timpul nopţii, cât și al zilei, posibilitatea de a face un duş cald şi personal specializat. Cei de la Asistență Socială le oferă și o masă caldă.

,,Prin aceste măsuri asigurăm oamenilor fără locuință servicii menite să depăşească mai uşor această perioadă. Dacă până de curând oamenii aveau posibilitatea să stea doar de la 8 seara până la 8 dimineața, acum aceștia sunt cazați permanent, pe toată perioada temperaturilor scăzute. Sunt asigurate absolut toate condițiile, plus hrană, aceasta este asigurată de la Cantina Socială. Noaptea care a trecut, 6 persoane au fost la adăpostul de noapte. Avem încheiat și un protocol cu Poliția Locală, Poliția Națională, Spitalul, dacă întâlnesc oameni fără adăpost pe stradă, rătăcite, să îi aducă la noi”, a declarat Gheorghe Harabagiu, Direcția de Asistență Socială Făgăraș.

Capacitatea adăpostului este de 20 de persoane. Beneficiarii primesc două mese zilnice de la Cantina de ajutor social – prânzul și cina.

Serviciul de Asistență Socială se ocupă de igienizarea spațiilor. Adăpostul funcționează doar în sezonul rece, adică din noiembrie până în martie.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.