Pentru că avem multe de spus!

.

Se caută diriginte de șantier pentru „drumul de sub munte“


  • După ce a semnat contractul de lucrări pentru modernizarea „drumului de sub munte” (Perşani – Victoria), Consiliul Judeţean Braşov caută acum un consultant care să asigure dirigenţia de şantier.

drum pe sub munte 1Potrivit anunţului postat pe platforma electronică de achiziţii publice, valoarea contractului pentru aceste servicii este estimată la 2.516.493 lei cu tot cu TVA, (2.114.700 lei, fără TVA), iar ofertele sunt aşteptate până la data de 30 septembrie, potrivit Bună Ziua, Brașov.
Contractul pentru asigurarea dirigenţiei de şantier are o durată de 39 de luni, în care este inclusă şi asistenţa tehnică pentru perioada de garanţie. Mai exact, administraţia judeţeană ia în calcul faptul că lucrările vor dura 33 de luni, iar celelalte cinci luni reprezintă perioada de asistenţă pentru perioada de garanţie (câte o lună din fiecare 5 ani cât este perioada de garanţie). Totuşi, în caietul de sarcini este luat în calcul şi scenariul pesimist, astfel că, în cazul în care lucrările vor dura mai mult, contractul se va prelungi.
Reamintim că în 21 august, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a semnat cu firma SC Diferit SRL Cluj-Napoca contractul de lucrări pentru modernizarea drum interjudeţean compus din DJ 104A, DJ 105C şi DJ 105P – format din DJ 104A km 0+000-45+000, DJ 105C km 6+300-3+800, DJ 105P 0+000-3+800”, cunoscut sub denumirea „drumul de sub munte”. Acesta este primul proiect din domeniul infrastructurii rutiere pentru care Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.





2




One thought on “Se caută diriginte de șantier pentru „drumul de sub munte“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.