Se circulă pe asfalt nou pe două străzi din Făgăraş


Autorităţile locale au anunţat astăzi că s-a deschis circulația pe două dintre străzile unde au fost finalizate lucrările de modernizare.
Pe strada Anton Pann din cartierul Ion Creangă, care era doar un drum de pământ până acum, s-a modernizat partea carosabilă și s-au construit noi trotuare cu pavele. Însă şoferii trebuie să fie atenţi pentru că traficul se desfășoară în sens unic, la solicitarea locuitorilor din cartier, semnalizarea fiind corespunzătoare. De asemenea, s-au creat noi locuri de parcare.
Pe strada de legătură dintre 13 Decembrie și 1 Decembrie 1918 s-au modernizat atât carosabilul, cât și trotuarele. Au fost realizate piste pentru biciclete, delimitate cu vopsea de culoare portocalie, și s-au amenajat locuri de parcare. De asemenea, a fost modernizată rețeaua de iluminat public. În următoarele zile vor fi montate lămpile cu LED și puse în funcțiune.
În cel mai scurt timp posibil, urmează să mai fie redate circulației artera modernizată a Șoselei Combinatului și strada Negoiu.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.