Şeful IŞJ Braşov, Ion Negrilă: ,,Azi dimineaţă i-am anunţat pe directorii şcolilor că pe 5 octombrie se vor face alte activităţi educative decât cursuri”


simpozion-scoala3Şcolarii care s-au gândit că de Ziua Educaţiei, pe 5 octombrie, care pică într-o vineri, vor sta acasă, s-au înşelat. Pentru că nu este o zi liberă stabilită prin lege (Codul muncii), în această zi elevii şi profesorii vor merge la şcoală. Diferă însă programul faţă de o zi de şcoală obişnuită.

,,În tot judeţul nostru se va merge la şcoală, dar se vor face alte activităţi educative decât cursuri. Chiar în această dimineaţă (n.r. 27 septembrie) i-am anunţat pe directorii şcolilor despre acest fapt, urmând ca ei să anunţe mai departe profesorii şi părinţii şi să stabilească pentru această zi un calendar propriu de activităţi. Toate activităţile extraşcolare plănuite pentru 5 octombrie vor trebui votate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ. Fiecare şcoală va avea propriile ei activităţi, acestea nu vor fi comune”, a precizat prof. Ion Negrilă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.

În România, Ziua Educaţiei din 5 octombrie este sărbătorită începând cu anul 1944.

Următoarele cu adevărat libere pentru elevi și profesori:

  • 30 noiembrie 2018, de Sfântul Andrei (cade vineri)
  • 24 ianuarie 2019, Ziua Principatelor Române
  • 1 mai 2019, Ziua Muncii.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.