Senatorul de Braşov, Daniel Zamfir, a fost dat afară de la liberali


Conducerea partidului s-a întâlnit miercuri în ședința Biroului Executiv Național, un subiect pe agendă fiind sancționarea senatorului PNL.Daniel Zamfir

Acesta se afla deja într-un conflict deschis cu partidul, iar la începutul sesiunii parlamentare și-a pierduit și funcția de președinte al comisiei eonomice din Senat, tot în urma retragerii sprijinului de către partid.

Principalele nemulțumiri sunt legate de propunerile legislative ale lui Zamfir, care sunt în conflict cu linia politică a liberalilor.

Liderul PNL, Ludovic Orban, lansase un avertisment către senatorul Daniel Zamfir, după ce acesta a semnat o iniţiativă legislativă de plafonare a dobânzilor cu care partidul din care face parte nu este de acord.

Conducerea partiduluia decis cu 25 de voturi „pentru” excluderea lui Zamfir. Au fost două voturi împotrivă și două abțineri.

Daniel Zamfir a declarat după excludere că decizia finală trebuie luată de Consiliul Național al partidului, care este un for mai amplu al PNL.

Primul mandat de parlamentar al lui Daniel Zamfir a fost de deputat pentru Ţara Făgăraşului (Colegiul 1 din judeţul Braşov). Pe finalul mandatului său de deputat a devenit cunoscut ca initiator al legii dării în plată, astfel că liberalii i-au oferit poziţia de candidat la Senat pentru judeţul Braşov.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.