Pentru că avem multe de spus!

.

Sfatul hilar al Jandarmeriei pentru protestele de sâmbătă seara: manifestanţii paşnici să facă un pas în spate, să nu mai fie scut pentru huligani!


Jandarmeria spune că şi la protestele anunţate pentru sâmbătă seară în capitală pot apărea persoane agresive care să încerce deturnarea manifestaţiei. „Protestatarii paşnici să se delimiteze de cei violenţi, să facă un pas în spate pentru că şi aseară au fost folosiţi ca scut de protecţie de huliganii din spatele lor”, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, citat de adevarul.ro.

El a ţinut să le mulţumească „celor care au fost receptivi la mesajele jandarmilor, la avertizările făcute, că au înţeles rolul jandarmilor în stradă”.

foto: Antena 3

foto: Antena 3

„Pe Facebook se anunţă şi pentru astăzi proteste, însoţite, la fel, de mesaje care incită la violenţă. Pe parcursul zilei continuăm să îi avertizăm pe cei care participă la aceste proteste să fie receptivi la ceea ce le transmitem pentru că se expun unor riscuri. Există posibilitatea, având în vedere aceste acţiuni din mediul online, apariţiei acestor persoane agresive care să încerce din nou deturnarea evenimentelor din spaţiul public”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

Enache le-a cerut celor care doresc să participe în mod civilizat la proteste să se delimiteze de acei protestatari violenţi şi „să lase spaţiul necesar acţiunii jandarmilor, să facă pasul înapoi atunci când li se cere acest lucru, întrucât vineri seară oameni civilizaţi, oameni paşnici au fost folosiţi ca scut de protecţie în spatele cărora au fost aceşti huligani care au produs actele de violenţă”.

De asemenea, reprezentantul jandarmeriei Bucureşti le-a cerut celor care vor să participe la protest să evite să vină cu copii în piaţă şi sau cu alte „categorii de persoane vulnerabile”, întruct în urma acestor acţiuni „pot cădea victime şi pot avea de suferit.”

Un nou protest este anunţat, pe Facebook, pentru sâmbătă, de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, evenimentul fiind intitulat ,,Nu plecăm până nu plecaţi!”  

Circa 100.000 de persoane au participat, vineri, în Piaţa Victoriei, la mitingul diasporei, pe parcursul căruia au existat mai multe incidente violente între protestatari şi jandarmi, care au culminat cu evacuarea în forţă a pieţei. 452 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *