Șoferul care a lovit trei pietoni pe strada Mureșenilor, trimis în judecată pentru ucidere și vătămare corporală din culpă


  • Șoferul acuzat că a provocat accidentul mortal din luna august, de pe strada Mureșenilor din Brașov, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
  • Două dintre cele trei persoane lovite pe trotuar au murit, iar cea de-a treia victimă a fost grav rănită.

La data de 6 octombrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a finalizat urmărirea penală în cazul accidentului rutier produs în seara zilei de 11 august și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.C.F. Cauza a fost trimisă spre judecare Judecătoriei Brașov. Potrivit rechizitoriului, inculpatul ar fi condus autoturismul pe strada Lungă, iar apoi pe strada Mureșenilor, unde ar fi pierdut controlul asupra mașinii, ar fi pătruns pe trotuar și ar fi lovit trei pietoni. Două dintre victime, un cetățean român și un cetățean german, au decedat. Cea de-a treia victimă, cetățean german, a suferit leziuni traumatice grave, care i-au pus viața în pericol și au necesitat 60–65 de zile de îngrijiri medicale.

„Prin rechizitoriu s-a reținut că inculpatul R.C.F. ar fi condus autoturismul pe strada Lungă și apoi pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov, unde ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, ar fi pătruns pe trotuar și ar fi accidentat trei pietoni. Două dintre victime, un cetățean român și un cetățean german, au decedat, iar cea de-a treia, cetățean german, a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol și au necesitat 60–65 de zile de îngrijiri medicale”, a transmis procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Anchetatorii susțin că șoferul ar fi știut de mai mulți ani că suferă de o afecțiune medicală incompatibilă cu șofatul. Potrivit procurorilor, acesta nu ar fi informat medicul de familie despre afecțiune și nu ar fi declarat-o nici la preschimbarea permisului de conducere, în anul 2020. În urma unei expertize medico-legale efectuate în dosar s-a stabilit că inculpatul nu este apt să conducă autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, anchetatorii au stabilit că autoturismul circula cu 39,27 km/h, peste limita legală de 30 km/h valabilă pe sectorul respectiv de drum.

Accidentul a avut loc în seara zilei de 11 august, pe strada Mureșenilor din Brașov. Mașina condusă de bărbat a ajuns pe trotuar și a lovit trei pietoni. În urma impactului, două persoane au murit, iar o a treia a fost transportată la spital cu răni grave. În dosar s-au constituit părți civile victima supraviețuitoare și mai mulți membri ai familiilor persoanelor decedate. Aceștia au solicitat daune morale cuprinse între 100.000 de euro și 2,5 milioane de lei, precum și daune materiale. Și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov s-a constituit parte civilă pentru contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei supraviețuitoare. Societatea de asigurare a fost introdusă în cauză în calitate de persoană responsabilă civilmente.

Inculpatul a fost reținut la data de 13 august 2026, iar din 14 august se află sub control judiciar.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.