Soldați britanici cu blindate JACKAL și altă tehnică militară se îndreaptă spre Cincu. Royal Army participă la NOJP21


Un convoi britanic al Royal Army s-a îndreptat spre Brașov, unde militarii Marii Britanii vor participa la Poligonul Cincu la secvențe ale exercițiului Noble Jump 2021 (NOJP21), anunță Defence.

Contingentul britanic face parte din 3d Battalion the Rifles, cunoscut și pe scurt – 3 Rifles. Potrivit celor de la UK Defence Journal, armata britanică participă la manevrele militare cu vehicule blindate de tip JACKAL, dar și Land Rover. Toate acestea, împreună cu camioane militare, au fost transportate marți, sub escorta Poliției României, spre Brașov.

Alături de britanici la exerciții participă și forțe militare din Turcia, Italia sau SUA. Sursa citată precizează că exercițiile se vor desfășura respectând condițiile pandemice, iar trupele britanice au fost testate împotriva virusului COVID-19.

Amintim că săptămâna trecută opt convoaie militare, constituite din aproximativ 190 de militari şi 120 de echipamente militare, au intrat în ţară prin punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu. Au fost primele elemente ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat a NATO care au ajuns în țara noastră pentru a participa la Noble Jump 2021.

sursă: defence românia




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.