Spitalul din Făgăraș va primi fiole de anticorpi monoclonali, donate de Italia


Cele 5206 de fiole de anticorpi monoclonali, donate de Italia, vor ajunge în 134 unități sanitare cu paturi pentru tratarea unui număr de 2603 pacienți, a anunțat joi Ministerul Sănătății, citat de rfi.ro.

Repartizarea s-a realizat în conformitate cu deciziile comisiei de boli infecțioase și a ținut cont de rata de infectare la mia de locuitori din localitate, numărul de pacienți internați și cel al personalului medical specializat pentru administrare, disponibil în unitățile sanitare, transmite Ministerul Sănătății.

În acest sens, printre unitățile spitalicești care vor primi tratamentul se află și Spitalul Municipal Făgăraș.

Asemenea altor medicaţii antivirale, eficienţa anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, când de multe ori replicarea virală a diminuat semnificativ şi începe producerea de anticorpi specifici de către pacient.

Criteriile de administrare ale acestui medicament au fost stabilite tot de către specialiștii comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății și sunt cuprinse în Ordinul ministrului interimar al Sănătății de modificare a Anexei la Ordinul ministrului Sănătății nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SRAS-Cov-2 publicat în Monitorul Oficial nr 978 din 13 octombrie 2021.

Cele 5206 fiole de anticorpi monoclonali reprezintă o donație a statului italian, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici și asistenți medicali care au lucrat în spitale din Brescia și Lecco.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.