Start oficial la lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș: aproape 20 km în șantier între Mârșa și Arpașu de Jos


De astăzi, miercuri, 7 mai, au început lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, pe sectorul cuprins între Mârșa (DJ105G) și Arpașu de Jos (DN1), cu o lungime de 19,92 km. Ordinul de începere a fost emis la doar două zile după obținerea Autorizației de construire.

Până în prezent, în zonă s-au desfășurat doar lucrări pregătitoare: drumuri de acces, organizare de șantier și amenajarea stațiilor de preparare a mixturilor asfaltice.

Contractul a fost atribuit asocierii Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. – Yapi Merkezi Insaat ve Sanayi A.S., două companii din Turcia cu experiență în proiecte de infrastructură. Termenul de execuție este de 36 de luni, timp în care constructorii trebuie să finalizeze lucrările.

Valoarea contractului pentru Lotul 2 se ridică la aproximativ 1,5 miliarde de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene nerambursabile.

Autostrada Sibiu – Făgăraș va asigura legătura între A1 și viitoarea A3, fiind parte a unui coridor strategic ce va traversa centrul României.

(Alina ROMAN)




One thought on “Start oficial la lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș: aproape 20 km în șantier între Mârșa și Arpașu de Jos

  1. Nicolae Voicu

    Buna dimineata! Ma numesc Nicolae Voicu si sunt interesat de un loc de munca la Autostrada Avrig -Fagaras!Am 58 ani domiciliul in Ramnicu Valcea si detin urmatoarele Documente( pot sa atasez si in CV daca este necesar)! Diploma scoala de maistri Mecanic; Diploma de Business Management ( Stratford College London)In prezent Lucrez in Marea Britanie Forklift Driver!Multumesc!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.