Pentru că avem multe de spus!

.

Strângere de fonduri pentru dotarea noii secții de Pediatrie a Spitalului Municipal Făgăraș


„Toți pentru copii!” va avea loc în 28 martie, începând cu ora 18.00, la Complexul Laguna Albastră. 700 de invitații sunt puse la dispoziția persoanelor care vor să contribuie la îmbunătățirea condițiilor în care vor fi tratați micii pacienți.
Mai mulți artiști au răspuns pozitiv apelului nostru, astfel că cei prezenți îi vor putea asculta cântând pe: Dana Goleț, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Formația Analog & Cătălin Chiper, Sebastian Stan, Mirela Mănescu Felea și Marius Mateoi.

Fundația își dorește o comunitate sănătoasă, iar copiii trebuie să beneficieze de condiții ideale de tratament. Aici, acasă, nu la Brașov sau Sibiu. Este de înțeles că procesul va fi îndelungat, dar îmi doresc ca acesta să nu fie întârziat din lipsa fondurilor. De aceea încercăm, prin diferite mecanisme, să ajutăm la strângerea banilor necesari. «Toți pentru copii!» este un apel pentru întreaga Țară a Făgărașului, deoarece Spitalul Municipal deservește întreaga zonă. Invitații care vor urca pe scenă au răspuns afirmativ, imediat. La fel și companiile, când le-am solicitat sprijinul în acest demers. Avem încredere, așadar, că și restul făgărășenilor, indiferent că sunt părinți sau nu, se vor alătura campaniei și vor participa la evenimentul de la sfârșitul lunii martie”, a declarat Cristiana Metea, directorul executiv al Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

Invitațiile pot fi ridicate, în schimbul unei donații de 200 de lei/persoană, de la secretariatul Casei de Cultură, de luni până vineri, între orele 10.00 – 17.00. Firmele care vor să se implice și să participe la eveniment pot rezerva locuri în sală. Mai multe informații se pot obține la numărul de telefon: 0268 211929.
Persoanele care nu pot ajunge la eveniment au posibilitatea de a dona orice sumă doresc, în lei, în contul bancar cu numărul: RO42 RNCB 0472 1365 0835 0001, Banca Comercială Română (cu mențiunea – Fond Spital).
Banii strânși de către Fundația Comunitară Țara Făgărașului vor fi donați Spitalului Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș – pentru secția Pediatrie.
Partenerii evenimentului: Complexul Laguna Albastră, Paralela 45, President Hotels & Resort, Forever Flowers & Events, Cofetăria DO&MI, Cofetăria Happy Pie, Simofarm, Optical Place, RED video, Beauty Line, Simo Embroidery, Dăruiește Bucurii.
Parteneri media: Făgărașul Tău, Făgăraș TV, Star FM, Salut Făgăraș, Bună Ziua Făgăraș, Nova TV, Super FM.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.