Știri de acasă!

.

Sunt mari şanse ca Vinerea Mare să devină zi liberă


Senatorii au votat un proiect de lege care ar face ca Vinerea Mare, ziua de dinainte de Paște, să devină sărbătoare legală. Vinerea Mare

Este vorba despre un proiect de lege inițiat de senatori ai UDMR și susținut de parlamentari de la toate partidele. Proiectul de lege spune că și Vinerea Mare ar trebui să fie zi liberă, zi nelucrătoare, fiind sărbătoare legală. Inițiatorii proiectului arată că este o zi importantă pentru români și ca atare au dreptul să aibă această zi liberă.

Totodată, în expunerea de motive se arată că România are printre cele mai puține zi libere din Europa, doar 14 zile în acest an.

După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus. Vinerea Mare, în Europa, este zi legală de sărbătoare în 16 țări din cele 28 ale Uniunii Europene, deci în majoritatea țărilor.

Drumul până la intrarea în vigoare 

Senatul a fost prima cameră sesizată care a dezbătut acest proiect de lege. Decizia le va aparține deputaților, iar mai apoi legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis pentru a se putea aplica.

Zile libere în 2018

Potrivit Codului Muncii, în prezent sunt 14 zile zile de sărbătoare legală şi nelucrătoare. Acestea sunt:

– 1 şi 2 ianuarie;

– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

– prima şi a doua zi de Paşti;

– 1 mai;

– 1 iunie;

– prima şi a doua zi de Rusalii;

– Adormirea Maicii Domnului;

– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

– 1 decembrie;

– prima şi a doua zi de Crăciun;

– două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *