Pentru că avem multe de spus!

.

Taxele și impozitele locale nu se majorează! Taxa de salubritate s-a micșorat


  • Taxele și impozitele locale nu se majorează: bonificație de 10% până în luna martie, iar taxa de salubritate s-a micșorat

Taxele și impozitele nu se majorează nici anul acesta, iar prima zi în care făgărășenii le vor putea achita este joi, 9 ianuarie. Singura modificare este reprezentată de indexarea ratei inflației, impuse de guvern și calculată la 4,63%.
Reamintim că taxa specială de salubritate a fost micșorată din 1 ianuarie, la 9 lei/persoană/lună. Persoanele juridice vor plăti, la sediul Salco Serv, 120 de lei/mc. Atenție, restanțele vor fi încasate conform taxelor aferente anilor precedenți.
Tot de la 1 ianuarie, sunt supraimpozitate clădirile degradate care pun în pericol siguranța cetățenilor. Proprietarii care nu încep lucrările de reabilitare, în termen de 6 luni de la data primirii somației, vor plăti impozit între 300% și 500% – în funcție de stadiul de degradare a clădirilor.
Obligaţiile la bugetul local al Municipiului Făgăraș se pot achita la ghişeele instituţiei în numerar sau cu cardul bancar, dar și prin internet la adresa www.ghiseul.ro.
Contribuabilii beneficiază de o bonificaţie de 10% dacă plătesc până în 31 martie impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru întregul an.

Programul Serviciului Impozite și Taxe locale
Luni 08:30 – 16:00
Marți 08:30 – 16:00
Miercuri 08:30 – 18:30
Joi 08:30 – 16:00
Vineri 08:30 – 13:00.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.