Din acest an, Colegiul Național „Radu Negru“, în parteneriat cu Centrul EEC, organizează test Cambridge. Pentru examenul care va avea loc în luna iunie, se mai primesc înscrieri până în 16 martie inclusiv.
„Din acest an Colegiul Național „Radu Negru“ organizează examen de Cambridge pentru obținerea certificatului recunoscut internațional de limba engleză, la nivel avansat CAE. Examenul Cambridge este în colaborare, conform unui protocol, cu Centrul EEC (un centru autorizat, furnizor de examene Cambridge, cu sediul în București). Elevii care vor trece cu brio examenul pot obține certificatul care atestă cunoștințele la nivel avansat“, ne-a declarat Eugenia Bica, profesor de limba engleză, Colegiul Național „Radu Negru“.
Astfel, instituția de învățământ va organiza, în data de 24 martie, o primă pretestare, aceasta va fi gratuită. „Prima pretestare este gratuită. Se adresează atât elevilor Colegiului nostru, cât și elevilor celorlalte Colegii și Licee din oraș. Pretestarea va începe la ora 09.00, la noi la școală. Întrucât examenul propriu-zis va avea cinci probe, această primă pretestare oferă examinare pentru primele trei probe, anume Citire, gramatică și vocabular (Reading and Use of English – o oră și jumătate) – va avea două calificative, Ascultare (Listening – 40 minute) – al treilea calificativ. Pentru a patra probă, scris, se va plăti o taxă de 15 lei/elev. Pentru a cincea probă, cea orală, nu se organizează pretestări. Noi ne adresăm elevilor de liceu,. în special, care doresc să obțnă un astfel de certificat. Dorim să facem cunoscut acest parteneriat, care dovedește seriozitatea pregătirii elevilor“, ne-a mai spus prof. Eugenia Bica.
A doua pretestare, care va avea loc în 5 mai, va costa 30 de lei/elev. Examenul propriu-zis va avea loc sâmbătă, 23 iunie și va costa aproximativ 600 de lei. „Este important să precizăm că examenul se va da scris pe hârtie, nu pe calculator. Deja avem înscriși 20 de elevi, însă mai așteptăm doritori până vineri, 16 martie. Dacă elevul este la profil bilingv sau intensiv engleză și aduce o adeverință la secretariatul școlii noastre, are reducere de la 600 de lei la 540 de lei la examen. Iar dacă unul din părinții lui este cadru didactic, la fel va aduce adeverință la secretariatul școlii, prețul examenului este de 500 de lei. “, a mai menționat prof. Eugenia Bica.
Înscrierile la prima pretestare se fac la sceretariatul Colegiului Național „Radu Negru“ până vineri, 16 martie.