Toată săptămâna va fi vreme rece


Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei săptămâna aceasta, apoi temperaturile vor mai crește ușor, ajungând la cele specifice lunii octombrie, se arată în prognoza meteo pentru perioada următoare, emisă de ANM. În ce privește ploile, acestea vor fi abundente în această săptămână, când și vremea va fi rece, apoi se mai reduc cantitativ.

Început de octombrie

Valorile termice vor fi cu mult mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în majoritatea regiunilor.

În acest context, salvamontiștii din Brașov au o serie de recomandări pentru români, mai ales după ce vremea s-a răcit și a nins la munte, în care explică ce trebuie să faci și ce să eviți în contextul scăderilor de temperatură.

Circulația aerului se va reorienta în zilele următoare din sector nord-estic, ceea ce înseamnă pătrunderea unui aer mai rece, polar, dinspre Câmpia Rusă. Din acest motiv, vremea va fi rece la altitudini de peste 1.800 metri.

Săptămâna viitoare

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sudice, în timp ce în restul teritoriului se va apropia de normalul perioadei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.