Pentru că avem multe de spus!

.

some text

Trei noi comune urmează să încheie contracte cu Salco Serv


salcoSalco Serv Făgăraş este pe punctul de a deveni operator de salubritate în alte trei comune din Ţara Făgăraşului. Este vorba de comunele Şinca, Părău şi Mândra. Procedurile de licitaţie publică sunt pe sfârşite, iar, dacă nu vor fi impedimente neprevăzute, în scurt timp se vor încheia contractele cu aceste unităţi administrativ-teritoriale.

Cu aceste trei comune, operatorul de salubritate al Făgăraşului va deservi un număr de şapte comune, pe lângă municipiul nostru.

Modul de facturare este diferit în ceea ce priveşte comunele. ,,În comunele Beclean şi Hârseni avem contracte individuale cu clienţii şi încasăm de la fiecare gospodărie în parte. În comunele Sâmbăta şi Şoarş societatea noastră încasează banii prin primării, în sensul că facturăm lunar către primării, iar primăriile sunt cele care strâng apoi banii de la populaţie. În acelaşi mod vom proceda probabil şi în cele trei comune pe care le vom deservi în viitorul apropiat, respectiv Şinca, Părău şi Mândra”, explică Dragoş Bârsă, directorul SC Salco Serv SA.

La ora aceasta numai de la populaţia Făgăraşului operatorul de salubritate are de încasat restanţe de 1 milion de lei. Aceşti bani provin de la persoane fizice, persoane juridice şi asociaţii de proprietari.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.