Pentru că avem multe de spus!

.

Trupa de teatru EvadArt Făgăraș, premiată la Focșani!


 

Tinerii actori talentați de la trupa EvadArt au câștigat premii importante la finalul lunii noiembrie. Aceștia au participat la Festivalul „Ora de teatru“, organizat la Focșani de Asociația Protha. Alături de profesoara și coordonatoarea trupei, Codrina Anghel, tinerii făgărășeni au câștigat trei premii. Profesoara Codrina Anghel a fost distinsă cu Premiul pentru promovarea educației anternative prin teatru, iar trupa EvadArt a câștigat premiul pentru originalitate și premiul pentru interpretare cel mai bun rol feminin – Roxana Banu.

„Am fost la Focșani zilele trecute cu EvadArt. Nu a fost doar un spectacol acolo, a fost vorba de un proiect educativ foarte bine gândit de Asociația Protha din Panciu, care a câștigat fondurile necesare pentru organizarea unui festival, ce își propune să aducă artele spectacolului în licee unde nu există trupe de teatru sau preocupări de acest gen. Prin urmare, au fost invitate să se înscrie 7 licee din Vrancea și 7 trupe consacrate de teatru din țară, care, pe lângă atelierele organizate în acele licee, au și jucat un spectacol de foarte mare calitate. iar trupa EvadArt a fost una din aceste 7 invitate la Focșani, în acest sfârșit de noiembrie. Marea bucurie a fost că spectacolul de gală s-a desfășurat chiar în ziua de 1 decembrie și am fost foarte mândră că s-a făcut auzit numele orașului nostru și al trupei noastre, EvadArt Făgăraș, într-un oraș atât de încărcat de istorie, cum este Focșani! Mai ales că am luat și trei premii, de care suntem foarte mândri. Este vorba de Premiul pentru  Promovarea educației alternative prin teatru, care mi-a revenit mie. Spectacolul „Locuiesc în sensul giratoriu“ a fost considerat cel mai original pentru că răspunde nevoii tinerilor și pornește de la o temă care îi interesează pe tineri la vârsta aceasta. Este vorba despre tragica statistică a accidentelor rutiere în care sunt implicați tineri. Și marea bucurie a fost că premiul pentru cel mai bun rol feminin principal a fost câștigat de Roxana Banu. cea care interpretează rolul Alice în spectacolul nostru. A fost magic, au fost întâlniri minunate, ateliere, spectacole, concerte. Cred că bucuria cea mai mare este că au putut copiii mei, copiii noștri, să trăiască aceste momente pe care nu le-ar putea avea în fiecare zi. Și sunt foarte mândră de ei!“, ne-a declarat prof. Codrina Anghel, coordonator EvadArt Făgăraș.

(A. ROMAN)







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.