Pentru că avem multe de spus!

.

Un alt parlamentar infectat cu coronavirus


Deputatul liberal Mircea Banias este infectat cu noul coronavirus, dar este asimptomatic, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit declarațiilor parlamentarului, el nu este contact direct cu niciunul dintre parlamentarii confirmați pozitiv anterior și nu a participat la reuniunile politice unde a luat parte senatorul Vergil Chițac. De asemenea, nu a efectuat deplasări în zone aflate sub atenționare.

El a fost testat sâmbătă, la Parlament.

Și în cazul lui va fi declanșată ancheta epidemiologică.

Comunicatul Grupului pentru Comunicare Strategică:

În cursul zilei de luni, 16 martie a.c., au fost comunicate rezultatele testelor efectuate sâmbătă, 14 martie a.c., la Palatul Parlamentului.

În urma acestora, a fost confirmat un singur caz pozitiv al infectării cu noul coronavirus (COVID-19) în persoana deputatului Mircea Banias.

Potrivit declarațiilor domniei sale, nu a luat contact direct cu niciunul dintre parlamentarii confirmați pozitiv cu noul coronavirus, nu a participat la reuniunile politice la care a luat parte senatorul Vergil Chițac și nu a efectuat deplasări în zone aflate sub atenționare. Deputatul Mircea Banias este asimptomatic. Și în cazul domniei sale va fi declanșată ancheta epidemiologică pentru identificarea tuturor contacților.

Recomandăm tuturor persoanelor care s-au aflat într-un contact direct cu o persoană confirmată cu noul coronavirus să se autoizoleze la domiciliu și să informeze în cel mai scurt timp autoritățile.

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.