Pentru că avem multe de spus!

.

Un consilier judeţean al Braşovului a fost numit secretar de stat. Pe de altă parte, Rasaliu nu mai e prefect


Mihail Veştea

Consilierul judeţean braşovean Mihail Veştea din cadrul Partidului Naţional Liberal a fost numit secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Decizia premierului Ludovic Orban a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 994 din 11 decembrie 2019.

Mihail Veştea a fost primar al Predealului în perioada 1999 – 2008, apoi a fost ales consilier judeţean, iniţial pe listele PD-L, apoi pe listele PNL (după ce au fuzionat cele două partide), scrie bzb.ro.

În Consiliul Judeţean Braşov, în mandatul început în anul 2016, până la numirea pe funcţia de secretar de stat, Mihail Veştea a fost preşedinte al  Comisiei nr. 1 – de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi lider al grupului PNL din Consiliul Judeţean Braşov.

 

Marian Rasaliu nu mai deţine funcţia de prefect

Pe de altă parte, începând de miercuri, Marian Rasaliu nu mai este prefect al Braşovului. Decizia a fost luată de Guvernul României în şedinţa din 10 decembrie, însă a fost anunţată miercuri dimineaţă. Cum Guvernul nu a numit un nou prefect al judeţului, atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite de subprefectul Adrian Folea.

Marian Rasaliu

,,Cu ocazia ultimului Colegiu Prefectural din acest an, vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru întreaga activitate pe care dumneavoastră, în instituțiile pe care le reprezentați, ați avut-o cel puțin în perioada cât am fost prefect al județului Brașov. Cu toții avem o implicare, iar gradul acesteia este esențial. Apreciez din suflet tot ceea ce ați făcut și vă mulțumesc foarte mult pentru felul în care înțelegeți să-i tratați pe cetățenii județului Brașov. Să vă dea Dumnezeu sănătate, dumneavoastră și famililor dumneavoastră! A fost o onoare să lucrăm împreună!”,  a transmis joi Marian Rasaliu.

Acesta se va întoarce la ANAF, de unde a fost detaşat.

Rasaliu a fost numit prefect al Braşovului în 2 martie 2017, el înlocuindu-l în funcţie pe Ciprian Băncilă.

 







One thought on “Un consilier judeţean al Braşovului a fost numit secretar de stat. Pe de altă parte, Rasaliu nu mai e prefect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.